Coșul tău
0,00 lei

9 Sfaturi: Cum sa vorbesti cu adolescentul tau despre sex

Cand esti parinte de copil adolescent aproape tot ceea ce spui nu este ascultat, cu atat mai mult cand incerci sa vorbesti despre un subiect atat de delicat precum sexul. Desi, probabil, esti cea mai buna sursa de informatii sigure, esti, de asemenea si ultima persoana de pe pamant cu care adolescentul vrea sa discute despre sex.

Cu toate acestea, ar trebui sa fii pregatita sa vorbesti cu adolescentul despre sex (fie ca ii place sau nu), pentru ca daca nu o faci tu, atunci cu siguranta, altcineva o va face in locul tau. Si nu ai vrea asta. Si totusi cum sa ii prezinti o imagine sanatoasa despre acest subiect fara sa se simta stanjenit?

Ei bine, psihologii recomanda ca discutia despre sex sa inceapa atunci cand copilul este la gimnaziu sau chiar mai devreme.
Vorbind cu el despre sex il ajuti sa-si dezvolte o atitudine sanatoasa despre acest subiect si sa invete un comportament sexual resposabil. Daca nu ai idee cum sa porti aceasta discutie serioasa, iti las mai jos cateva sfaturi pe care si eu le-am aplicat cu fiica mea.

1. Nu ii tine o predica

Probabil ai realizat ca adolescentul tau face o multime de lucruri prostesti in ciuda avertismentelor si sfaturilor tale. Nu incepe si finaliza fiecare propozitie cu „Sa nu faci asta„, „Sa nu faci aia„.

Poarta discutia in asa fel incat fiul sau fiica ta sa nu dea din cap si sa spuna doar „OK„, in timp ce mintea ii este undeva departe, si vrand cat mai repede sa termine aceasta discutie cu tine.

Chiar daca mesajul tau este „Nu face asta!” sprijina intotdeauna afirmatia cu un argument real, care sa il faca pe adolescent sa inteleaga consecintele.

Nu incepe discutia cu avertizari si sfaturi despre sex. Informeaza-l despre anatomia si reproducerea la barbati si femei, explica-i ce este actul sexual si ce presupune o sarcina.

Citește și:  Prevenirea bolilor prin întărirea sistemului imunitar al copiilor

2. Incurajeaza-l sa vorbeasca deschis cu tine

In primul punct am vorbit despre incercarea de a nu „predica” adolescentilor atunci cand vorbesti cu ei despre sex. Dar cum ar trebui sa abordezi subiectul, sa porti o conversatie normala fara sa il intimidezi?

Ei bine, incearca sa il incurajezi sa se deschida fata de tine atunci cand discutati despre sex.
In loc sa ii tii predici si sa ii dictezi ce sa faca si ce nu, incearca sa ii pui urmatoarele intrebari:

  • Ai mai vorbit cu cineva (altcineva) despre sex?
  • Ce spun sau ce cred colegii tai despre sex?
  • Simti presiunea de a face sex?

Nu il intreba despre istoria lui sexuala si nici nu ii povesti despre experientele tale.
Pune-i pur si simplu intrebari despre acest subiect si el se va deschide fata de tine:

  • Colegii tai au purtat aceasta discutie despre sex cu parintii lor?
  • Ce au spus prietenii tai despre asta?
  • Ce crezi tu despre sex?

Cu aceste intrebari poti porni o discutie sigura si serioasa cu adolescentul tau.
Tine minte aceste indicii pentru ziua cand planuiesti sa vorbesti cu adolescentul tau despre sex.

3. Vorbeste cu ei din timp

Perioada pre-adolescentei este timpul potrivit sa incepi sa ii vorbesti copilului tau despre sex pentru prima data.
Preadolescenta este o perioada speciala, este momentul in care poti „manipula” gandurile copilului, ii poti modela impresiile despre lume si poti „planta seminte de prudenta si retinere„, asa ca te indemn sa profiti de acest moment al pre-adolescentei.

Copilul preadolescent va fi receptiv la ceea ce spui, si nu jenat – sau cel putin nu prea mult.

De asemenea, iti recomand sa nu porti intreaga discutie odata. Incerca sa ai mici discutii periodice despre sex, astfel informatiile si noutatile vor mai usor de digerat.

Citește și:  Cum sa supravietuiesti adolescentei

4. Lasa-l sa stie ca este normal din punct de vedere sexual

Odata cu adolescenta, apar si transformarile bruste de gandire; de la locul de joaca si prietenii imaginari la sex si scene de sex.

Toate aceste lucruri sunt normale in fiecare casa cu adolescenti. Interesul lor creste odata cu varsta asa ca nu trata intrebarile si comportamentul adolescentului ca fiind socante si imorale.

Pentru adolescentul tau este o perioada rebela si confuza asa ca fii alaturi de el si explica-i ca este perfect normal sa se gandeasca la sex, la fel cum este de normal sa vorbeasca despre asta.

5. Fii confortabila cu subiectul

De obicei, motivul pentru care adolescentul se simte jenat cand vorbesti cu el despre sex este pentru ca te vede si pe tine jenat.

Va conta foarte mult sa stii despre ce vorbesti. Asa ca daca este nevoie, documenteaza-te putin inainte de a vorbi cu adolescentul si condu discutia intr-un mod lejer.

Lasa-l sa stie ca subiectul „sex” este important si ca preferi ca informatiile despre acesta sa vina de la tine.

6. Nu te concentra doar pe bolile cu transmitere sexuala si sarcina

Desi preocuparile tale principale privind sexul in viata adolescentului tau sunt, probabil, legate de bolile cu transmitere sexuala si sarcina, concentrandu-te exclusiv pe aceste doua teme nu vei ajunge prea departe .

Daca incepi cu aceste subiecte, adolescentul se poate retrage mental din discutie si nu va parea prea interesat de ceea ce ai de spus.

Atinge aceste subiecte pe parcursul discutiei si ai incredere ca el va lua decizii inteligente. Batandu-l la cap cu protejarea si sarcina nedorita nu va face decat sa ii intre pe o ureche si sa iasa cealalta, toate informatiile.

Citește și:  Iti doresti un copil demn de incredere? 14 ani - varsta critica

Lasa-l sa stie ca in cele din urma ei vor fi responsabili pentru propriile lor decizii cu privire la sex.

7. Atunci cand vorbesti despre sex cu adolescentul tau este usor sa sari de la conversatie la interogatoriu.

Daca incepi discutia pe linie agresiva, plina cu intrebari, adolescentul iti va raspunde cu minciuni sau tacere.

Fii calma si trateaza discutia ca pe o conversatie parinte-copil. Asigura-te ca este atent, totusi!

Fii constienta ca, desi ai prefera ca el sa accepte si sa actioneze pe valorile tale, in cele din urma va trebui sa accepti faptul ca deciziile cu privire la sex sunt decizia lui. Datoria ta este sa oferi informatii realiste care il vor ajuta sa ia cele mai bune decizii.

8. Permite-i adolescentului sa sa puna intrebari si sa abordeze subiectul din punctul lui de vedere.

Este important sa nu porti doar tu intreaga discutie. Ofera-i posibilitatea sa-si exprime propriile ganduri in aceasta privinta.

9. Furnizeaza-i resurse educationale

Este foarte probabil ca pe parcursul discutiei sa uiti sa mentionezi anumite puncte. Plus ca subiectul despre sex este unul destul de larg, iar tu nu ii poti oferi toate informatiile necesare.

In acest caz cauta surse de informatii inainte de a vorbi cu adolescentul tau despre sex. Incepeti cu o discutie si, dupa aceea, ofera-i (corespunzator varstei) informatii scrise despre sexualitate. Mai tarziu puteti discuta despre materialele si continutul acestora.

Putini parinti se simt confortabi sa vorbeasca cu copiii lor despre sex. Intr-adevar, nu este un lucru usor, insa, sper ca aceste sfaturi va vor ajuta, dragi mamici, sa purtati o conversatie si sa-i oferiti adolescentului vostru educatia sexuala necesara.

[divider style=”style-4″]

Ti-a placut articolul? Poti sa dai un Like!
Iar daca ai o prietena careia i-ar placea atunci poti sa-l si distribui pe Facebook.

Comunică cu copilul tău Ghiduri pentru părinți Școală, educație și disciplină

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Reteta zilei: Friganele
Următorul articol
Reteta zilei: Ciuperci la gratar