O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Deși toți oamenii sunt la fel, strămoșii noștri au cutreierat lumea de-a lungul și de-a latul și s-au dezvoltat diferit. În mii de ani au apărut diferențe între ei în ce privește culoarea pielii, limbile vorbite și modul în care își duceau viața.

Cu foarte mulți ani înainte, oamenii s-au gândit să se organizeze în țări. Au apărut astfel: China, Japonia, Egipt. Numai că oamenii din China nu știau de existența oamenilor din Egipt, pentru că pe atunci nu existau trenuri, avioane, mașini sau vapoare. Așadar ei nu aveau cum să se cunoască și să formeze o singură țară.

Când și-au dat seama că mai există și alte țări, nu au fost de acord cu unirea acestora. Regii, reginele și împărații nu doreau unirea cu alte țări pentru că nu voiau să-și împartă puterea cu nimeni. Fiecare și-a îndemnat susținătorii să își păstreze independența, iar aceștia i-au ascultat. Ei voiau să rămână în țara lor pentru că locuitorii celorlalte țări arătau altfel, aveau alte obiceiuri și chiar alte mâncăruri neobișnuite sau vorbeau o altă limbă. Dacă s-ar fi unit cu altă țară, lucrurile s-ar fi putut schimba, iar schimbările sperie pe multă lume.

În prezent putem călători în toată lumea sau putem vorbi cu cineva prin intermediul internetului, indiferent unde se află. Putem mânca aceleași lucruri ca în China sau Australia. În curând, computerele vor traduce dintr-o limba în alta cu aceeași viteză cu care noi vorbim. Acum, avem mai multe lucruri în comun cu oamenii din alte țări decât strămoșii noștri. Cine știe, poate în viitor, vom ajunge să trăim într-o țară imensă care să cuprindă toți locuitorii globului.

Citește și:  Copii întreabă: Cine este primul om care a avut un animal de companie?