Coșul tău
0,00 lei

Cum poţi deveni un părinte pozitiv (chiar dacă nu ai fost crescut de unul)

parenting pozitiv

Te-ai simţit vreodată condamnată să fii la fel ca părinţii tăi, chiar dacă încerci din răsputeri să fii mai bună?
Poate că ai fost crescută într-o casă în care “tehnicile de disciplină” erau băţul, cureaua, strigătele şi ţipetele.

Bebeluşul tău merită ce-i mai bun, învaţă să-l creşti pozitiv.

Este din ce în ce mai dificil să fii un părinte pozitiv sau optimist în ziua de astăzi, totuşi, să fii un părinte pozitiv este o cerinţă obligatorie pentru a creşte un copil vesel, cu poftă de viaţă şi ambiţios.

Alege o modalitate mai bună!

Recrearea aceleiaşi negativităţi nu este destinul nostru; putem alege o modalitate mai bună de a ne creşte copiii. Întrebarea este, desigur, cum?

În ciuda celor mai bune întenţii ale noastre, lucrurile pe care părinţii noştri ni le-au spus devin adesea aceleaşi cuvinte de temut pe care le spunem, şi noi, copiiilor noştri.

Precum impulsul părinţilor de a-i da o palmă peste funduleţ bebeluşului care nu stă să fie schimbat de scutec, tot aţa modul nostru de a fi părinţi devine ca un răspuns automat. Dar nu trebuie să fie aşa. Cel mai important factor când vine vorba despre modul  în care ne raportăm la copii este modul în care au acţionat părinţii noştri.

Călătoria mea în acest sens a început atunci când am îmbrăţişat pozitiv calitatea de părinte.

Ce înseamnă să fii un părinte pozitiv?

Părintele pozitiv este alegerea de a răspunde pozitiv şi cu sensibilitate la nevoile şi emoţiile copiiilor, având în vedere că acestea sunt în dezvoltare.
Alegerea de a fi părinte pozitiv te poate ajuta să:

  • Te întrebi “De ce are nevoie copilul meu?”, “Cum îl pot ajuta?”, mai degrabă decât “Cum pot să fac ceea ce vrea?” sau “Cum pot să îi ofer ceea ce își dorește?”?
  • Te focusezi pe rezolvarea problemelor, nu pe controlul comportamentelor
  • Eviți pedepsele, cum ar fi bătaia, folosindu-le ca și consecințe
  • Îți respecți copilul și nevoile lui în funcție de vârstă
Citește și:  Cum evoluează bebelușul tău - ghid complet

De ce ar trebui să fim părinți pozitivi?

În societatea de astăzi am fost predispuși să credem că pedeapsa este un motivator bun pentru un comportament adecvat. Totuși, experții spun că în loc să îi ofere o lecție, pedeapsa face copilul furios și îl învață că poate reuși în viață folosindu-și puterea asupra celor mai slabi, și îl va face să nu se concentreze pe modul în care acțiunile sale îi afectează pe alții.

Pedeapsa subminează dezvoltarea orală încurajând copiii să se întrebe “Ce vor să fac și ce se întâmplă dacă nu o fac?” și descurajându-i să se întrebe “Ce fel de persoană vreau să fiu?”.

Cele mai frecvente stiluri parentale astăzi sunt opuse: părinţi care dictează copilului fiecare mişcare sau părinţi care îi satifac copilului orice nevoie şi capriciu.

A fi părinte pozitiv se bazează pe un model mult mai bun, şi acela este: parteneriat.
Aici dorinţele şi nevoile părinţilor şi copiilor sunt cunoscute şi, pe cat posibil, îndeplinite. Părinţii uneori se tem că acest model va duce la copii răsfăţaţi dar cercetările arată contrariul.
Părinţii care aleg această variantă (parteneriatul), au copii mai cooperanţi, mai independenţi, şi arată mai multă iniţiativă şi auto-disciplin faţă de ceilalţi copii crescuţi de părinţi severi.

Să fii un părinte pozitiv presupune mult efort. Iată care sunt câteva dintre provocarile cu care ai de-a face:

  • A ştii ce să nu faci, nu este acelaşi lucru cu a ştii ce trebuie să faci
    Atunci când ai tendinţa să ţipi la copilul tău, să îl baţi sau să îl pedepseşti, gândeşte-te la alte alternative de pedeapsă care să te ajute să faci fata unor astfel de provocări.
  • Lipsa modelelor
    Suntem creaturi sociale. Dacă toată lumea din jurul nostru s-ar comporta într-un anumit fel ne-am accepta ca „normali„. Pentru o perioadă de timp, am fost singura persoană pe care o cunoşteam care nu numai că nu îşi bătea copilul dar, de asemenea, încerca să nu îi aplice nici pedepse. Mă întrebam în mod constat dacă fac lucrurile “corect
  • Să renunţi la vechile obiceiuri
    Poate fi foarte, foarte greu să îţi schimbi obiceiurile. Dar nu imposibil!
  • Să înfrunţi judecata părinţilor tăi (sau a celorlalţi părinţi)
    Acesta este unul dintre motivele pentru care nu locuiesc foarte aproape de părinţii mei, cu atat mai puţin în aceeaşi casă. Conflictele pot apărea iar când vine vorba de criticile pe care le adresez copilului meu, îmi place sa o fac în felul meu, fără sfaturi şi fără a fi judecată de ceilalţi.
Citește și:  Ce faci cand nu-ti plac prietenii copilului tau

Tehnici disciplinare ce trebuie aplicate pentru a deveni un părinte pozitiv, demn de laudă

  • Înainte de a aplica pedeapsa copilului tău este bine să înţelegi cauza comportamentului său
    Năzbâtiile pe care le fac cei mici sunt parte a dezvoltării lor normale şi fireşti, din acestea învaţă cele mai multe lecţii. Recomandarea mea este să stai de vorbă cu el şi să îi explici pe înţelesul lui ceea ce este bine şi ce rău. Apoi încearcă să găseşti cauza comportamentului său neadecvat.
  • Nu îl folosi întotdeauna pe “NU”
    Înceară să fii un model pozitiv pentru micuţul tău şi concentrează-te pe accentuarea termenilor cu conotaţie pozitivă. Fii un model pozitiv pentru copilul tău şi renuntă la a spune”nu” de zeci de ori pe zi.
  • Relaxează-te
    O zi la spa, o mică excursie sau o simplă plimbare în parc te vor ajuta să te relaxezi şi să fii un părinte mai pozitiv. Micuţul tău are nevoie de tine în cea mai bună stare, atât fizică cât şi psihică
  • Să ai simţul umorului
    Când apar micile greşeli fă haz de necaz; simţul umorului este o armă pe care puţini părinţi o folosesc. Te va ajuta să îţi ridici moralul şi să ai o atitudine pozitivă pe care copilul tău o va îmbraţişa cu mare entuziasm.

Poţi fi un părinte optimist, pozitiv! Totul ţine de tine şi de micile trucuri pe care trebuie să le foloseşti! Având o atitudine pozitivă aceasta se va transmite şi către copilul tău.

Tu ce secrete sau sugestii ai pentru mămicile mai puţin pozitive? Cum crezi că ar trebui să facă faţă provocărilor şi să devină un părinte pozitiv?

Citește și:  4 stiluri de parenting și modul în care acestea îți pot afecta familia

[divider style=”style-4″]

Ți-a plăcut articolul? Poți să dai un Like!
Iar dacă ai o prietenă căreia i-ar face și ei plăcere să-l citească atunci poți să-l și distribui pe Facebook.

Comunică cu copilul tău Ghiduri pentru părinți Școală, educație și disciplină

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Părinţii trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă
Următorul articol
10 Sfaturi pentru părinți stresați