Coșul tău
0,00 lei

Prima zi ca elev? Iată câteva sfaturi pentru a-ți pregăti copilul pentru prima zi de școală

prima-zi-de-scoala

Prima zi de școală a fost, pentru noi toți, o experiență plăcută de cele mai multe ori iar sprijinul părinților ne-a ajutat mult.

Vacanța s-a terminat iar începerea școlii poate fi un moment dificil pentru copii. Le este teamă și evită să meargă într-un loc nou unde vor întâlni persoane pe care nu le-au mai văzut niciodată.

Părinții au rolul și datoria de a veni în ajutorul micuților astfel încât aceștia să se acomodeze și să respecte modificările intervenite odată cu începerea noului an școlar.

Părinții au rolul de a gestiona emoțiile, teama și nesiguranța pe care micuții o resimt. Dacă ai un bobocel acasă, în primul său an de școală, iată câteva modalități utile pentru a-l pregăti pentru prima lui zi de școală.

  1. Vorbește-i copilului tău despre ce implică începerea școlii înainte cu câteva luni. Explică-i activitățile principale.
  2. Spune-i în ce va consta programul lui de acum; la ce ora începe școala și la ce ora se termină, în fiecare zi.
  3. Întrebă-l ce părere și ce sentimente are vizavi de școală, atât emoțiile cât și preocupările.
  4. Vizitați școala împreună pentru a vedea locul în care va merge în fiecare zi, înainte de deschiderea oficială.
    Arată-i unde e localizată, drumul pe care va merge și cele mai importante locuri din școală.
  5. Subliniază aspectele pozitive ale începerii școlii. Spune-i că va învăța multe lucruri noi și că își poate face o mulțime de prieteni.
  6. Lasă-l să știe că nu este singurul care este emoționat de începerea școlii. Toții copii sunt nerăbdători și emoționați în prima zi de școală.
  7. Pune-i în ghiozdănel o foiță de hârtie pe care să scrii sau să desenezi ceva care îi va aminti că te gândești la el în timp ce el este la școală.
Citește și:  10 Sfaturi pentru succesul scolar al copilului tau

 

Citește mai multe despre prima zi de școală

https://delamamici.ro/cum-iti-stabilesti-teluri-pentru-intoarcerea-la-scoala-812.html

https://delamamici.ro/14-moduri-prin-care-iti-poti-ajuta-copilul-la-scoala-910.html

 

  1. Asigură-l că orice problemă ar apărea la școală, tu vei fi acolo pentru a-l ajuta să o rezolve.
  2. Încearcă să îi faci cunoștință cel puțin cu un coleg de clasă, înainte de începerea școlii, astfel că în prima zi de școală va avea deja un prieten.
  3. Aranjează în așa fel încât micuțul tău să meargă la școală împreună cu un alt copil din cartier.
  4. Interesează-te despre activitățile after-school la care poate participa.
  5. Explică-i cum trebuie să se comporte în timpul orelor și cum te aștepți să se comporte cu noii colegi și profesori.
  6. Schimbă-i ora de somnOdată ce vacanța s-a terminat, micuțul tău nu mai are același timp.
    Pentru a funcționa corect în timpul orelor, acesta trebuie să se culce mai devreme. Recomandat este în jurul orei 22, astfel încât calitatea somnului să fie una foarte bună.
  7. Pregătește-i locul în care va studia
    Are suficient spațiu și lumină? Are un scaun adecvat? Asigură-te că ții cont de aceste detalii pentru un mediu propice învățării.

Prima zi de școală din viața unui copil este marcată de emoții și teamă de necunoscut.
La început i se poate părea greu, așa că fii înțelegătoare deoarece este o schimbare destul de mare pentru el.

Tu cum ți-ai pregătit micuțul pentru prima zi de școală? Ce alte sfaturi ai avea pentru mămicile care își pregătesc copiii pentru începutul noului an școlar?

[divider style=”style-4″]

Ți-a plăcut articolul? Poți să dai un Like!
Iar dacă ai o prietenă căreia i-ar plăcea atunci poți să-l și distribui pe Facebook.

Ghiduri pentru părinți Școală, educație și disciplină

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
10 Sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii timizi să-și facă prieteni
Următorul articol
7 sfaturi pentru un mariaj fericit