Coșul tău
0,00 lei

Sfaturi și trucuri pentru spălat pentru mame ocupate (și pentru toți ceilalți!)

spalat-haine

Am început să adun sfaturi și trucuri legate de spălat pe care le puteți folosi și voi acasă, poate învățați lucruri noi despre cum putem să spălăm hainele mai ușor și mai repede.

Spălarea este un proces destul de lung, de la strângerea de haine murdare, prosoape și lenjerie de pat, sortare, spălare, uscare, pliere și apoi pornirea întregului ciclu din nou!

Sfaturile de mai jos sunt aranjate în aproximativ această ordine, pentru a vă ajuta în toate etapele procesului.

Cum spălăm (o prezentare generală)

Există doar câțiva pași în procesul de spălare, dar fiecare dintre ei este important și are capacitatea de a distruge o întreagă încărcătură dacă este făcută greșit. Iată pașii, pe scurt:

  • Sortare – asigurați-vă că separați după culoare, tip de țesătură și cantitatea de murdărie pe haine
  • Spălați hainele – de obicei, aceasta se face în mașina de spălat, dar este posibil ca anumite articole să fie spălate manual. Este important să alegeți ciclul potrivit pentru spălare, precum și temperatura corectă a apei, care depinde de țesătură, pete și alte variabile
  • Uscarea hainelor – evident, după spălarea hainelor, acestea vor fi umede și trebuie să fie uscate. Dacă le uscați în uscător, trebuie să alegeți temperatura și setarea corespunzătoare. În plus, puteți, de asemenea, sa le lăsați să se usuce la aer.
  • Aranjarea hainelor – Odată ce hainele sunt uscate, acestea trebuie să fie pliate pentru a fi folosite din nou (sau puse pe umerașe). Există niște reguli de pliere care pot face procesul mai ușor, mai rapid și, de asemenea, să nu lase hainele să se șifoneze.
Citește și:  Utilizari mai putin cunoscute ale bicarbonatului de sodiu

Simboluri pe etichetele hainelor

Pentru a spăla corect și pentru a lua toate deciziile corecte pentru a nu strica hainele trebuie să ai, de obicei, grijă de ce scrie pe etichetele hainelor tale.

Totuși, acestea pot fi dificil de descifrat deoarece, în general, ele conțin o serie de simboluri, mici fotografii care ar trebui să transmită o mulțime de informații într-un spațiu mic. Din păcate, ele nu sunt deloc intuitive și, de obicei, aveți nevoie de o diagramă pentru a vă ajuta să le descifrați în mod corespunzător.

Am găsit pe site-ul celor de la Persil un ghid destul de interesant pentru aceste simboluri: http://www.persil.ro/ro/sfaturi-pentru-sp%C4%83lare/laundry-symbols.html

Cum să sortați

Există câteva reguli pentru sortarea corectă a hainelor, principalele criterii fiind legate de sortarea după culoare, tipul de țesătură și murdăria de pe acestea.

De fapt, există patru întrebări pe care trebuie să le vi le puneți atunci când sortați și, de asemenea, un truc pentru cum să obțineți sortarea mai rapidă.

Întrebările sunt:

  • Pot să spăl aceste haine cu altele de aceeași culoare?
  • Ce temperatură și ce program la mașina de spălat trebuie să folosesc?
  • Haina aceasta are nevoie de tratament special, eventual pentru pete?
  • Am mai multe haine asemănătoare ca să le pot grupa într-o încărcare la mașina de spălat?

Spălatul hainelor

Când vă spălați hainele și alte rufe, trebuie mai întâi să decideți cât de des le spălați. Întrebarea la care trebuie să răspundeți este: „cât de des trebuie să spăl … totul?”

Apoi, va trebui să decideți dacă veți spăla de mână sau veți folosi o mașină de spălat.

Citește și:  9 Sfaturi: Cum sa vorbesti cu adolescentul tau despre sex

În plus, va trebui să decideți ce tip de detergenți și alte produse de spălat rufe veți utiliza pentru haine și ce temperatură trebuie setată.

În plus, deși cele mai multe haine, după ce au fost sortate corespunzător, pot fi spălate în încărcături mari cu articole asemănătoare, există reguli speciale pentru spălarea anumitor articole neobișnuite. Trebuie ținut cont și de acest aspect.

Uscarea hainelor

După ce acestea se spală, trebuie să fie uscate. Puteți, bineînțeles, să uscați hainele fie într-un uscător de haine, fie să le uscați la aer, fie prin altă metodă.

Mare atenție cu uscătoarele de haine sau mașinile de spălat cu uscător, nu toate haine se pot usca la aceeași temperatura.

Aranjarea hainelor

Sunt unele haine care sunt ușor de aranjat, doar se iau și se pun într-un coș. Altele, însă, trebuie împăturite corespunzător sau călcate înainte de a fi puse pe umeraș.

Sfaturi de călcat

Unele haine nu au nevoie să fie călcate. În general, dacă trebuie să le pui undeva pe un raft sau să le pui pe umerașe, atunci trebuie să le calci. Atunci când va trebui să le calci, vei avea nevoie de o masă de calcat, iar eu recomand un model de la Vileda ca fiind o soluție foarte bună. Așa cum vă mai spuneam cu câteva zile în urmă, călcatul nu cred ca este o plăcere deosebită pentru nimeni așa că m-am documentat și am strâns câteva sfaturi și despre călcat pentru voi.

  • Măriți căldura
    Utilizați folie de aluminiu sub fierul de călcat. Veți reduce timpul de călcat la jumătate, deoarece aluminiu reflectă căldura fierului, netezind efectiv partea inferioară a hainelor pe măsură ce treceți peste partea superioară.
  • Folosiți apă curată
    Chiar dacă în manualul de instrucțiuni se menționează că puteți folosi apă de la robinet, utilizați întotdeauna apă fiartă (și răcită). Acest lucru va face ca fierul sa funcționeze mai bine.
  • Călcat pe dos
    Întotdeauna călcați haine negre și închise la culoare pe interior.
  • Călcați drept
    Întotdeauna călcați drept, nu cu mișcări circulare.
  • Păstrați fierul de călcat curat
Citește și:  9 Secrete pentru un mariaj fericit – cu copii
Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
5 Secrete pentru cel mai bun piure de cartofi făcut vreodată
Următorul articol
Cum să faci curat atunci când nu ai timp și nici nu-ți place