10 Sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii timizi să-și facă prieteni
Școala a început și copiii timizi vor avea, iar, aceeași problemă ca în fiecare an – să-și facă noi prieteni.
Timiditatea copiilor este o dovadă a sensibilității! Un amestec de emoție, neplăcere, frică și interes – asta caracterizează timiditatea! Când vorbim despre un copil timid, răbdarea părinților trebuie să fie de două ori mai mare.
Timiditatea poate fi o trăsătura temporară sau poate însoți oamenii toata viața. Un rol important în învingerea timidității îl au părinții și reacția acestora la acțiunile și comportamentul copilului timid.
Mulți copii, în special cei introvertiți, au dificultăți în a-și face prieteni noi.
Timiditatea copiilor se tratează, însă trebuie să ai răbdare și să-i acordați mai multa atenție. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ți cont dacă ai un copil timid.
Copiii timizi trebuie ajutați cât mai din timp.
1. Evită să-l etichetezi
„El este mai timid”, „Așa este el mai rușinos”, „E mai tăcut”.
Nu face asta! Etichetele de multe ori definesc cine suntem dar și ce credem că putem deveni.
Descrie-i comportamentul fără a impune o etichetă care îl limitează pe copilul tău, și care îl poate urmări pe tot parcursul vieții sale.
Nu îi spune că este timid, mai ales în fața celorlalți copii. Poți să le spui, dacă vrei, că este „mai liniștit și cuminte”! Sau, cel mai bine este să răspunzi zâmbind că nu, el nu e timid, ci are nevoie de puțin timp ca să se acomodeze.
2. Nu-l împinge să fie cine nu este
În timp ce etichetarea copilului aduce prejudicii, forțarea copilului de a fi ceva ce nu este poate fi dăunătoare. Poate micuțul tău este un „actor de comedie”, plin de viață, atunci când este acasă, dar retras atunci când este în public.
Modul lui de a se comporta poate varia în funcție de cât de confortabil și relaxat se simte.
3. Ajută-l să se acomodeze în situațiile noi
La început, este normal să „cântărească” activitățile nefamiliare, așa că lasă-i timp să se acomodeze situațiilor noi. Forțarea copilului într-o astfel de situație nu îl va ajuta la formarea aptitudinilor sociale.
4. Ajută-ți copilul să-și construiască încrederea
Caută situații mai restrânse unde își poate practica abilitățile sociale, într-o situație mai ușor de gestionat. Mulți copii își fac mai ușor prieteni noi în grupuri mai mici, atunci când nu se simt copleșiți de zgomotul și haosul din sala de clasă.
5. Încurajează-l
să-și aleagă 3 colegi/prieteni cu care crede că s-ar putea juca și distra. Apoi, dacă poți, organizează o mică plimbare cu aceștia, sau invită-i la o înghețată pentru a vedea dacă se împrietenesc.
6. Vorbește cu învățătorul lui
Acesta poate iniția „grupe de studiu” pentru elevi, astfel încât aceștia să lucreze ocazional pe anumite teme. Acest lucru poate fi o cale mai ușoară și mai naturală prin care micuțul tău își poate face noi prieteni.
7. Sărbătorește-l
Când copilul se simte văzut, prețuit și apreciat așa cum este, încrederea în sine poate crește în mod natural. Ajută-l să-și manifeste talentele și calitățile sale unice, indiferent că este vorba despre grija pentru animale, mișcări de karate, etc.
8. Cere-i profesorului să îi dea fiului tău o anumită responsabilitate în sala de clasă
Copiii timizi pot învinge timiditatea atunci când se simt importanți și speciali. Trebuie ajutat să se integreze, și să simtă că face parte din comunitate, și că ajutorul lui este de folos.
9. Oferă-i oportunități să se joace cu copii de vârsta lui
Poți invita prieteni la voi acasă sau integrează-l într-un grup de joacă. Încearcă să faci integrarea în grupuri de copii în mod treptat, pornind de la grupuri mici, până la cele mari, de la grupuri mai liniștite la petreceri de copii.
10. Învață-l cum să interacționeze cu ceilalți copii
Atunci când mergeți la locul de joacă, de exemplu, încurajează-l să vorbească cu ceilalți copii. Spune-i că poate începe prin a le spune cum îl cheamă.
Dacă micuțul tău este timid, nu te îngrijora foarte tare. În timp, cu ajutorul tău, prin integrarea în comunități, grupuri, grădinița, școala, etc, acest comportament poate fi diminuat.
Cheia pentru depășirea timidității copilului ești chiar tu. Ca părinte, trebuie să înțelegi și să accepți diferențele individuale ale copiilor care îi ajută în a coopera cu oameni și situații noi, în ritmul lor propriu.
[divider style=”style-4″]
Ți-a plăcut articolul? Poți să dai un Like!
Iar dacă ai o prietenă căreia i-ar plăcea atunci poți să-l și distribui pe Facebook.
Comentează