Coșul tău
0,00 lei

La ce să te aștepți când aduci acasă bebe 2

fetita-cu-frate-mai-mic

Dacă ai fost însărcinată o dată, știi că burtica ta va fi ca un magnet pentru străini. O prietenă foarte dragă îmi povestea că atunci când era însărcinată cu al doilea copil, a primit o mulțime de comentarii de genul „Vei fi atât de ocupată, pentru că va trebui să ai grijă de doi copii”. Iar ea își tot spunea: „Normal că voi fi mai ocupată. Sunt ocupată și acum, toată lumea este!”.

Iată câteva experiențe ale părinților și câteva sfaturi pentru ca tu să îți păstrezi sănătatea mentală în vreme ce ții cont de nevoile ambilor copii.

Este o adevărată nebunie să fii mama sau tatăl perfect

„Pot merge într-o singură direcție, iar cu copiii mei foarte activi și cu nevoi deosebite, provocările există” susține Silvia, mamă a doi copii. „Cel mai mare copil pare a fi cel cu cele mai multe nevoi. Așadar, cel mai mic este ingrijit în funcție de circumstanțele de la acel moment. Am renunțat ca totul să fie imaculat, am renunțat la orele de somn stricte și nu mai sunt mămica elicopter, ci mai degrabă sunt cum îmi impune situația să fiu. Și mi-am dat seama că așa este foarte bine!”

Renunță să mai vezi totul în roz

„Cu primul născut, totul era foarte special și făceam caz din orice” afirmă Liana, mamă a trei copii „însă a trebuit să renunț la acest lucru o dată cu venirea pe lume a bebelușului numărul 2.”

Devine tot mai ușor

„Trecerea de la doi la trei copii a fost floare la ureche” spune Stefania, mamă a trei copii. „Consider că la acest lucru au contribuit și schimbările suferite ca și părinte. Sunt mult mai relaxată o dată cu venirea pe lume a celui de-al treilea copil.”

Citește și:  Religia în şcoli, un subiect extrem de controversat

Devii tot mai bună

„A durat ceva până am găsit un echilibru în a avea doi copii” spune Ioana, mamă a doi copii. „Întotdeauna mi-am concentrat atenția pe fiul meu. S-a acomodat mult mai bine decât am făcut-o eu. Au existat niște probleme de gelozie și chiar și după 7 luni, avem unele probleme atunci când trebuie să aștepte pentru lucrurile lui. A trebuit să găsesc un echilibru între cine are cea mai mare nevoie de mine la acel moment”.

Timpul acordat ție însăți este crucial

„Nu îmi amintesc ca trecerea de la un copil la doi copii să fi fost oribilă, dar aș fi putut bloca acea amintire” glumește Petra, mamă a trei copii. „Cel mai bun sfat al meu este ca mamele să încerce să își facă timp pentru ele însele și pentru partener sau soț. Serile romantice sunt cele mai bune – condimentate cu un pahar cu vin!”

Copiii sunt diferiți

Silvia, mamă a cinci copii spune că primul ei copil a reprezentat cea mai importantă tranziție, pe care o atribuie temperamentului copilului. ”Primul meu copil a fost o provocare dificilă, iar cu cel de-al doilea a fost mai ușor” spune ea. „Cred că cel mai bun sfat ar fi acela că părțile mai dificile ale vieții durează doar un sezon. Copilul nu va țipa toată ziua, nu va sta treaz toată noaptea, nu va face crize pentru că nu îi dai lingura preferată, la nesfârșit. Totul va trece foarte ușor.”

Citește și:  Lucruri ciudate pe care le fac bebelusii si explicatia acestora
Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Când copiii au alergii! Lucrurile pe care oamenii nu le cunosc despre îngrijirea unui copil cu alergii
Următorul articol
Cele mai bune sfaturi de planificare a nunții