Ce le spunem copiilor despre trecutul nostru

Este bine să le spunem adevărul sau nu?

Putem fi considerați ipocriți dacă nu le dezvăluim adolescenților comportamentul nostru trecut și îi obligăm să respecte regulile pe care noi înșine nu le-am respectat?
Sau povestindu-le, le creăm premisele să repete aceleași greșeli pe care le-am făcut și noi, adolescenți fiind?

Sunt șanse foarte mari să-ți auzi copilul tău ajuns adolescent spunând: “Tu nu înțelegi cum funcționează lucrurile în ziua de azi “. Însă noi înțelegem prea bine, mulți dintre noi au trecut prin situații similare, la vârsta adolescenței și au experimentat într-o oarecare măsură alcoolul, sexul sau alte comportamente riscante.

Cum să folosim experiența și înțelepciunea castigate în timp, în urma acțiunilor noastre imprudente pentru a ne ajuta copilul?

În timp ce ne decidem cum să răspundem acestei întrebări, trebuie să ținem cont de faptul că una dintre cele mai importante sarcini în dezvoltarea adolescenților este aceea de a-și crea propriul sistem de valori.

Una dintre modalitățile prin care ei fac asta este privind la adulții din viața lor, în special la părinți, pentru a vedea ce spun adulții că prețuiesc, cum acționează și dacă se comportă în concordanță cu valorile pe care au susținut că le-au adoptat.
Cel mai adesea sfatul “ fă așa cum te sfătuiesc eu, nu așa cum fac (sau am făcut) eu“ nu funcționează, ba chiar s-ar putea întoarce împotriva ta la un moment dat.

Mituri despre onestitatea totală – este întotdeuna cea mai bună politică?

Să dezvăluim totul copiilor, nu este întotdeauna în interesul lor. De multe ori, motivele pe care le invocă părinții pentru că au fost complet deschiși cu ail or copii, pur și simplu nu stau în picioare.

“Eu le cer copiilor să fie onești. Este corect să fiu și eu la fel cu ei“

Este posibil să avem o relație onestă cu copilul și fără sa dezvăluim chiar totul. Pe măsură ce copilul se va maturiza, nu vă va mai dezvălui toate detaliile vieții sale intime. De asemena și tu ar trebui să iți rezervi dreptul de a păstra unele detalii doar pentru tine. Aceasta fiind și o bună modalitate de a-ți învăța adolescentul despre importanța limitelor personale.

“Ar trebui să le spun adevărul pentru că urăsc minciuna“

Decizia de a nu discuta fiecare detaliu al trecutului tău nu înseamnă că minți. Puteți oferi copiilor o versiune “editată” a acțiunilor riscante în care ați fost implicați în adolescență.

Trebuie să ne amintim că cel mai bine este să amânăm astfel de experimente cât mai mult cu putință, deoarece impactul și posibilitatea de a face rău scad pe măsură ce copilul se maturiează.

Sunt și părinți care oferă prea multă informație, prea devreme copiilor. Cu trecerea timpului, când copiii sunt mai mari și pot să înțeleagă mai bine cum stau lucrurile, când și-au format propriul sistem de valori, când își pot controla mai bine impulsurile, când judecata lor este mai bună, când temerile expermentării prea timpurii au trecut, le poți dezvălui cât de mult dorești.

Acum, când copilul este adolescent, protejarea lor are cea mai mare importanță. Chiar dacă faptul că nu îi răspunzi la întrebări îl poate frustra, acest lucru va îmbunătăți șansele de a descuraja comportamentul pe care îl dezaprobați.

“Cred că este important ca ei să mă vadă ca pe orice ființă umană, cu tot cu imperfecțiunile mele“

Copiii noștri știu foarte bine că suntem oameni. Facem greșeli suficiente în viața noastră de zi cu zi care indică asta. De c ear avea nevoie de mai mute dovezi?

Dacă simți nevoia să-ți mărturisești păcatele, fă-o cu un prieten, cu un psiholog terapeut, cu un preot, dar nu cu copilul tău – acest lucru le-ar putea zdruncina sentimental de Securitate și siguranță. Sunt încă niște copii și trebuie protejați.

“Voi fi sincer cu copilul meu, astfel va putea învăța din greșelile mele “

Acest mod de a pune problema este greșit din mai multe puncta de vedere.

Din moment ce adolescenții cred despre ei că sunt invincibili, vor gândi: “Așa ceva nu mi se va întâmpla mie“, ei cred ca sunt imuni în fața consecințelor unor comportamente riscante.

Adolescenții nu pot empatiza și nu prea se pot identifica cu noi, pentru că nu-si pot imagina cum eram noi la vârsta lor.

Nu numai că împărtășindu-le unele din greșelile pe care le-am făcut la vârsta lor este puțin probabil să îi convingă să nu facă același lucru, dar ar putea chiar să-I încurajeze să facă la fel gândindu-se: “Dacă mama / tata a făcut asta și a supraviețuit, atunci pot și eu“.

Adolescenții nu sunt înclinați să învețe din greșelile noastre și nu vrem să le oferim ceva ce ei pot interpreta ca acceptul nostru pentru a repeta greșelile pe care le-am făcut.

Dacă copilul tău cunoaște deja adevărul (sau crede asta)

• Află ce știe deja
• Află de unde are informațiile respective (poate fi cineva care are tendința de a exagera)
• Limitează-te la fapte, nu intra în prea multe explicații – “Am încercat și eu să fumez în adolescență. Nu a fost o experiență prea plăcută”
• Nu le faceți morală – nu le va folosi prelegerea voastră despre cum sunteți voi mai în vârstă și mai înțelepți. În schimb, v-ați putea folosi de figure contemporane (vedete rock, actori care au murit de supradoză, de exemplu)
• Folosiți-vă de oamenii din jurul vostru – personae în care aveți încredere că le vor spune cee ace este bine și ce nu
• Concentrează-te pe diferențele dintre ACUM și ATUNCI – spre exemplu acum cunoaștem mult mai multe despre pericolele fumatului, drogurilor, alcoolului, etc. ATUNCI, când noi eram tineri, nu exista SIDA, etc

Ține minte obiectivele tale finale:

• Siguranța copilului este cel mai important lucru
• Tu trebuie să rămâi limanul lor, unde se simt în siguranță în această perioadă tumutoasă din viață
• Ajută-l să-și formeze valori sănătoase, o judecată bună și înțelepciunea de a avea grijă de ei înșiși