Cea mai bună prietenă din liceu

Cumva, de-a lungul timpului, reușim să ne pierdem prietenii din copilărie. Nu mă refer la vecinii de bloc sau la aceia care locuiau pe aceeași stradă și cu care ne intersectam aproape zilnic, ci la prietenii ăia de dorul cărora sufeream în vacanța de vară, când erau plecați la bunici, și număram zilele din calendar până când se întorceau acasă, la cei care ne știau toate secretele, și cu care vorbeam verzi și uscate ore întregi la școală, pe drumul spre casă și apoi încă puțin la telefon.

Am putea da vina pe multe aspecte ale vieții: alte cercuri de prieteni, facultăți diferite, dar parcă scuza lipsei timpului liber mi se pare cea mai jalnică scuză. Întotdeauna am considerat că dacă vrei să întreții o relație îți poți face timp pentru un telefon sau o întâlnire.

Cu Ileana, colega mea de bancă din liceu am avut o chimie din prima zi de școală.

A venit timidă lângă banca în care mă așezasem deja și m-a întrebat dacă poate să stea lângă mine. Și am rămas nedespărțite toți cei patru ani de liceu și încă 21, pană în prezent.

Sigur că nu ne vedem atât de des pe cât ne-am dori, însă de fiecare dată când se întâmplă ceva important în viețile noastre ne punem la curent cu noutățile, și din când în când ne și vedem la o seară a fetelor, de stat la taclale.

Astă primăvară, am vorbit la telefon și am stabilit o întâlnire în săptămâna care urma. Când am ajuns la cafeneaua cochetă, mă aștepta deja și am putut să-i citesc în doar câteva momente emoția. Era foarte fericită, fusese cerută în căsătorie, iar nunta avea să aibă loc la sfârșitul lui august. Ne aleseseră să le fim nași. Pe Ileana deja o simțeam ca pe o soră, ca din familie. Așa că, după o scurtă discuție cu soțul meu am acceptat bucuroși.

Și nuntă, și casă nouă.

Înaintea petrecerii de nuntă, urma să mai aibă loc, odată cu cununia civilă, petrecerea de inaugurare a noii case în care se mutau. M-am gândit îndelung ce cadou ar fi mai potrivit pentru o astfel de ocazie.

Mi-am adus aminte că pe lângă multe alte lucruri pe care le avem în comun, nici uneia dintre noi nu ne place absolut deloc sa călcăm, așa că m-am hotărât să-i cumpăr cea mai bună stație de călcat pe care am s-o găsesc, care să-i ușureze această activitate. Sper să-i placă cadoul, aș vrea să spun că îmbină utilul cu plăcutul dar cred că mai potrivit este să spun că îmbină utilul cu aspectul practic.

Îmi aduc aminte că la nunta noastră am primit tot felul de cadouri, unele mai drăguțe, altele mai practice. Bineînțeles că în primul moment am fost foarte încântată de cele drăguțe dar pe termen lung au câștigat cele practice.

În timp ce scriam acest articol fata mea a venit să se uite să vadă ce vă mai povestesc și m-a întrebat, foarte uimită:

• Cum mami, le luăm doar un fier de călcat?
• Bineînțeles ca nu, o să vreau să le luăm și ceva drăguț, doar este cea mai bună prietenă a mea din liceu 🙂