O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

De mici, fetițele învață să viseze. Încă de la vârste fragede, mamele își alintă fetițele spunându-le că sunt prințese și că merită regate întregi de bucurii și dorințe împlinite. Și, e firesc! Avem nevoie să ne educăm personalitățile cu optimism și cu zâmbete inocente pline de bucurie.

Toate poveștile cu Cenuserese, toată emoția prințeselor ce-și așteaptă prințul salvator, toate basmele fermecate ajung cumva să ne mângâie copilăria și să ne transforme în femeile puternice de astăzi.

Dar, pe lângă faptul că ne dezvoltă abilitatea de a visa cu ochii deschiși și puterea de a spera necontenit că binele învinge, poveștile cu prințese mai au un rol foarte important: acela de-a educa fetițele că feminitatea este un lucru prețios. Frumusețea o fi la mâna destinului, dar eleganța și grația se pot învăța încă din copilărie. Ori, nimic nu cucerește mai multe inimi decât o femeie grațioasă care-și poartă personalitatea cu eleganță și care emană optimism.

Fiecare fundă pe care o prinzi în părul fetiței tale, fiecare rochiță care atrage admirația celor din jur și fiecare dres colorat care-i îmbracă delicat piciorușele, vor ajuta la modelarea unei personalități cochete, atente la detalii și receptivă la bunul gust.

Și din aceste motive, Diamond By Adesgo a conceput două game special dedicate fetițelor de azi și femeilor admirate de mâine.

Desenați în culori vesele, grațioși cum numai o veritabilă prințesă ar purta și eleganți de fiecare dată, ciprapii Fabulos și Mini Star By Adesgo sunt alegerea pe care orice mămică trebuie să o facă.

Mai mult decât atât, în curând începe școala! Amintește-ți de copilăria ta, cum simțeai nerăbdarea cu care vroiai să fii admirată de ceilalți colegi de clasă. Fetițele vor să fie cochete, vor să aibă libertatea de a alege singure ținutele preferate. Dă-le ocazia să își dezvolte simțul modei, încă de mici.

Atât dresurile din colecția Mini Star, cât și cele din colecția Fabulos sunt foarte rezistente, confortabile la purtat și se potrivesc mai multor ținute, de la sport la elegant. Vor contura personalitatea micuțelor domnișoare și le vor face să se simtă în centrul atenției.

Ajută-ți copila să învețe lecția eleganței în cel mai frumos mod cu putință: simțindu-se ca o prințesă veritabilă. Nu uita: poveștile cu happy end încep încă din copilărie!

Citește și:  Taberele KaleidosCopil pentru copii și părinți 2017