Copiii devin asa cum sunt numiti – programarea neuro-lingvistica
Educatia unui copil nu este deloc un lucru usor pentru parinti.
Atunci cand acestia nu sunt ascultatori suntem tentati sa ii certam, sa le aplicam pedepse, sau chiar sa ii jignim si sa ne spunem cuvinte urate.
Ca parinti, scopul nostru este sa ne educam copiii si sa-i disciplinam, nu sa-i umilim sau sa le ranim sentimentele.
Specialistii NLP (de programare neuro-lingvistica) au descoperit de curand ca atunci cand un copil este jignit si numit intr-un fel negativ, in mod constant, atunci exista posibilitatea ca acesta sa devina asa cum a fost numit.
Copiii sunt foarte sensibili la critica si umilinta.
Evita invectivele (raule, prostule, tampitule, natangule, impiedicatule, animalule, etc) – ei le vor lua mult mai in serios decat o faci tu.
Cand iti critici copilul fa-o cu tact si centreaza-te asupra faptei in sine, nu asupra copilului, arata-i unde a gresit si determina-l sa nu repete greseala. Nu el este rau, ci fapta lui e rea.
Copilul numit intr-un fel negativ isi poate pierde increderea in el, nemaisimtindu-se in stare sa se exprime pentru ca are impresia ca greseste si ca nu face nimic cum trebuie. Copilul trebuie intr-adevar mustrat cand greseste, dar niciodata jignit.
Amintirea permanenta a greselilor, defectelor si stangaciilor copilului, pot duce la pierderea simtamantului valorii personale.
Adreseaza-i-te cu un ton cald, cu dragoste; in multe cazuri, copiii isi apara demnitatea jignind si ei la randul lor; sa nu te miri de la cine a invatat.
Adolescentii sunt cei mai sensibili. Sunt cazuri in care jignirea adresata are un impact atat de mare asupra lor incat aceasta duce la alterarea relatiei lor cu parintii. Orice copil isi doreste si are nevoie sa fie apreciat si iubit de ai sai si, in primul rand, de mama si de tatal sau.
Multe conflicte au loc datorita rezultatelor scolare nesatisfacatoare sau la realizarea temelor.
Oricat ai fi de dezamagit, nu e cazul sa-l descurajezi si mai mult cu reprosuri, ci ajuta-l cu perseverenta si rabdare si incurajeaza-l.
Ei pot avea un caracter bun, dar, la fel ca fiecare dintre noi, pot avea momentele lor de nervi si nemultumiri.
Este important de asemenea, ca atunci cand ai scapat o vorba nelalocul ei sau ai adoptat un ton si o atitudine jignitoare, sa nu eviti sa iti ceri iertare in fata copilului tau.
Tine minte ca respectul este o strada cu sens dublu. Trateaza-ti copilul cu respectul pe care il astepti si tu de la el.
[divider style=”style-4″]
Ti-a placut articolul? Poti sa dai un Like!
Iar daca ai o prietena careia i-ar placea atunci poti sa-l si distribui pe Facebook.
Comentarii
[…] Uneori dura ani de zile ca adolescentul să descopere că nu este așa cum credea sau cum i se pusese eticheta în școală. Atunci când copiii sunt etichetați într-un anumit fel de la o vârstă fragedă, este posibil să le ia o viață întreagă să depășească asta. Despre programarea neuro-lingvistică am scris și aici: https://delamamici.ro/copiii-devin-asa-cum-sunt-numiti-programarea-neuro-lingvistica-809.html […]
Comentează
Articole recente
Categorii
Categorii de produse