Coșul tău
0,00 lei

Copilul tău poate fi ținta unui abuz? Tipuri de abuzuri și cum să le identificăm!

stop-abuz

Este greu pentru un părinte să se gândească la copilul său ca țintă a unui abuz. Asta nu face însă ca aceste nenorociri să dispară; dimpotrivă, statisticile spun că 1 din 5 fete și 1 din 8 băieți vor experimenta o formă de abuz.

Și dacă în timp ce noi suntem cu ochii-n patru căutând “semnale”, ceea ce este de neconceput se întâmplă?

Tu știi să identifici semnalele pe care un copil abuzat le manifestă?

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le cunoaștem este acela că, de cele mai multe ori, abuzul este produs de către cineva în care aveți încredere, pe care îl cunoașteți – un membru al familiei, un prieten, frate mai mare sau prietenul cel mai bun al copilului.

Ăsta este adevărul dureros dar cunoscând semnalele de alarmă poți ajuta copilul înainte ca ceva grav să se fi întâmplat.

Unele semnale de alarmă te vor pune pe gânduri dar asta nu înseamnă neapărat că acel copil a fost abuzat, sunt semnale care trebuie investigate deoarece uneori acestea sunt doar modalități de a atrage atenția asupra lui, un țipăt de ajutor legat de ceva ce se întâmplă în viața lor.

Cel mai bun mod mod de a identifica aceste semnale este să aveți o relație deschisă cu copilul vostru, să comunicați sincer despre corpul lor, să stabiliți niște „reguli de securitate”, să discutați despre situații diverse în care pot să ajungă, despre tot felul de relații cu oamenii din jurul lor și ce se poate întâmpla atunci când ei nu sunt în prezența dumneavoastră.

Citește și:  Cum impui din nou regulile după vacanța de vară

Ar trebui să mai știm că semnalele unui abuz nu sunt întotdeauna evidente și că un copil abuzat poate să nu spună nimănui ceea ce i s-a întâmplat. Copiii pot fi speriați că abuzatorul va afla și că abuzul se va înrăutăți, sau că nu vor fi crezuți atunci când vor spune unui adult.

Alteori, copilul este amenințat de către abuzator, aceștia mergând pâna la amenințări cu moartea asupra copilului sau a membrilor familiei sale.

Sau uneori, copilul pur și simplu nu realizează că ceea ce i se întâmplă este un abuz.

Un alt aspect important al unui abuz este acela că efectele unui abuz pot fi de scurtă durată sau pot dura până în perioada adultă, iar adulții abuzați în copilărie pot avea nevoie de suport adecvat.

Iată care sunt unele din efectele pe termen lung ale adulților abuzați în copilărie:

  • Dificultăți emoționale: stimă de sine scăzută, depresie, anxietate, tulburări alimentare
  • Probleme cu droguri / alcool
  • Probleme comportamentale: comportament anti-social, comportament delicvent, etc

Citește mai departe în următoarea pagină despre: Tipurile de abuz și Semnale de avertizare generale de abuz.

Pages:   1 2 3 4 5 6 7 8
Ghiduri pentru părinți Să avem copii sănătoși

Comentarii

  • Cum să identifici un posibil agresor și să-ți protejezi copilul - De La Mamici ,

    […] Citește mai mult despre tipurile de abuz și cum pot fi identificate. […]

  • Comentează

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Articolul precedent
    Alăptarea în public. Tu de care parte a baricadei te afli?
    Următorul articol
    Copiii întreabă: de ce este Soarele așa fierbinte?