Cum face față un adolescent unui divorț
Acest articol se adresează atât părinților, cât și adolescenților care trec printr-un divorț.
Pentru mulți, divorțul părinților reprezintă un punct de cotitură în viața lor, fie că s-a petrecut cu ani în urmă sau are loc chiar acum.
Anual, mii de cupluri din România divorțează.
Ultimele date arată că peste 31 de mii de cupluri au renunțat la căsătorie, cu o creștere de 4300 de divorțuri față de anul anterior, așa că mulți copii și adolescenți trebuie să treacă prin asta.
Poate părea foarte greu, dar este posibil să faceți față divorțului și să aveți o viață de familie fericită în ciuda schimbărilor pe care le aduce separarea părinților.
Părinții pot divorța din multe motive. De multe ori, divorțul survine când cuplurile simt că nu mai pot fi împreună din cauza certurilor și mâniei acumulate sau pentru că dragostea pe care o simțeau când s-au căsătorit nu mai există. De asemenea, divorțul poate apărea când unul dintre părinți se îndrăgostește de altcineva, iar alteori se datorează unor probleme grave cum ar fi băutul, abuzul fizic sau jocurile de noroc. Uneori nu se întâmplă nimic rău, dar părinții decid să se despartă.
Știați că de multe ori adolescenții pot să creadă că divorțul părinților lor este întru-câtva vina lor?
Unii copii se simt vinovați de ceea ce s-a întâmplat și își doresc să fi putut împiedica cumva certurile, încearcă să se poarte mai frumos, să învețe mai bine etc. sau să “repare” ceea ce ei cred ca a fost cauza despărțirii. Însă separarea are de-a face cu membrii cuplului, nicidecum cu copiii. Decizia separării este doar a adulților din familie.
Ce ar trebui să știe un adolescent despre separarea părinților
Pe durata divorțului ai putea avea diferite trăiri, sentimente, iar acestea pot fi schimbătoare. Te-ai putea simți stresat, furios, frustrat sau trist. Ai putea să fii de partea unuia dintre părinți sau să dai vina pe amândoi. Ai putea să te simți abandonat, îngrijorat sau vinovat. De asemenea vei putea simți ușurare, mai ales dacă ai ieșit dintr-o situație tensionată. Este normal să simți toate aceste lucruri și ceea ce te poate ajuta este să vorbești cu un prieten apropiat sau cu un alt membru al familiei despre situația prin care treci.
Cum se va schimba viața copilului
În funcție de situația familiei tale, este posibil să fie nevoie să te adaptezi multor schimbări. Acestea ar putea include mutarea, schimbarea școlii, petrecerea timpului cu ambii părinți separat etc.
Părinții ar putea să meargă în instanță pentru a cere custodia; așa că va trebui să petreci mai mult timp cu un părinte, iar pe celălalt doar să-l vizitezi din când în când sau părinții pot împărți timpul în mod egal. Deși la început va fi mai greu, cu timpul veți crea o rutină care să funcționeze pentru toți. De multe ori finalizarea acordurilor de custodie poate dura, ceea ce vă va oferi timp pentru a vă adapta la aceste schimbări.
Ce pot face adolescenții și părinții pentru a face lucrurile mai ușoare
Păstrați pacea
Copiii ai căror părinți se înțeleg fac față divorțului mult mai bine. Adolescenților li se pare mult mai greu atunci când părinții lor duc o luptă și acționează cu ranchiună unul față de celălalt. Nu puteți face prea multe pentru a schimba modul în care părinții se poartă în timpul divorțului, dar puteți să le cereți să ajungă la un armistițiu. În calitate de părinți, indiferent prin ce probleme a trecut cuplul vostru, trebuie să găsiți cea mai bună soluție în ceea ce privește împărțirea timpului împreună cu copilul, pentru a minimiza stresul prin care acesta trece.
Fiți corecți
Mulți adolescenți spun că este important ca părinții să nu încerce să-i determine să țină partea unuia dintre ei. Dacă durerea și amărăciunea rupturii din familie te fac să te simți copleșit de situație, mergi la un terapeut care te poate ajuta să treci prin acest stres.
Încurajați copilul să comunice
Convingeți copilul să își exprime sentimentele. Dacă nu se simte confortabil să vorbească, sugerați-i să trimită o scrisoare sau un e-mail, exprimarea în sine îi dă copilului un sentiment de siguranță.
Nu vă certați în fața copilului. Punct!
Discuțiile aprinse ar trebui să aibă loc oriunde în altă parte decât în fața copilului. Cercetările au arătat că cei care au trecut cel mai greu prin divorț sunt copiii ai căror părinți i-au expus bătăliilor parentale.
Spuneți-i foarte clar copilului că este iubit
Atunci când unul dintre părinți lipsește des de la întâlnirile cu copilul, acesta poate să presupună că vina este a lui. Drept urmare, stima de sine poate să scadă. Ar trebui să-i spuneți copilului că lipsa de angajament a celuilalt părinte nu scade cu nimic dragostea față de el și că uneori adulții îi pot răni pe cei pe care îi iubesc. De exemplu: “faptul că a anulat întâlnirea în ultimul moment este foarte urât, când știa cât de mult înseamnă pentru tine, dar asta nu înseamnă că nu te iubește” și dați-i copilului ocazia să împărtășească ceea ce simte.
Există și lucruri pozitive
Sigur că vor exista suișuri și coborâșuri în acest proces, dar adolescenții pot face față cu succes divorțului părinților. Mulți adolescenți consideră că părinții lor sunt mai fericiți după divorț și găsesc moduri mai bune de comunicare cu aceștia când petrec timp separat cu fiecare.
Unii adolescenți învață compasiunea și dezvoltă abilități de îngrijire – dacă au un frate sau soră mai mică care are nevoie de sprijin. Frații pot forma legături mai strânse și pot învăța să se bazeze mai mult unul pe celălalt.
Trecerea printr-un divorț poate să aducă de asemenea forță și maturitate, unii adolescenți devenind mai responsabili.
S-au scris cărți și s-au făcut multe filme despre divorț – unele cu finaluri fericite, altele nu, exact ca-n viață, dar majoritatea adolescenților care au trecut printr-un divorț au descoperit că pot reuși să treacă cu succes prin această situație dificilă.
Comentează