Coșul tău
0,00 lei

Cum iti faci copilul sa te asculte de prima data

Ca parinte, cel mai probabil ai observat ca cei mici aud doar ceea ce le place sa auda si raspund doar la ce vor.
Aud din camera alaturata cand ii inviti la o inghetata, insa atunci cand le spui sa opreasca televizorul ei nu aud nici daca le soptesti la ureche.

Cand ii ceri sa faca ceva, el face exact pe dos, sau chiar deloc.

Probabil stai si te intrebi unde ai gresit in educatia lui insa hai sa-ti spun ceva: nu ai gresit cu nimic.
Aceste „mofturi” fac parte din etapele lor de dezvoltare; in felul acesta ei isi manifesta personalitatea si independenta.

Pentru a-ti invata copilul sa te asculte de prima data trebuie sa il ajuti sa-si cultive obiceiul de a da atentie la ceea ce ii spui.
O parte a crearii acestui obicei este modul in care vorbesti cu el.

Tipatul nu atrage atentia copiilor deoarece acesta este un exemplu prost de comunicare.
Cercetarile au aratat ca tipetele pot avea efecte nocive asupra copiilor comparabile cu pedepsele corporale, cum ar fi lovirea.

Si mie, ca mama, mi-a fost destul de greu sa renunt la tipat, mai ales cand ma enervam atat de rau pentru ca aveam senzatia in unele momente ca vorbesc cu peretii. Sunt sigura ca si tu ai trecut prin asta 🙂

Ce sa faci in schimb? Iata cativa pasi pentru a-ti face copilul sa te asculte:

1. In primul rand, asigura-te ca cel mic intr-adevar aude atunci când ii ceri sa faca (sau sa nu faca) ceva.

In cazul copiilor mici, poti ingenunchea in fata lor pentru a avea contact vizual in timp ce ii ceri ceva.
Priveste-l in ochi atunci cand ii vorbesti si asteapta pana cand face si el acelasi lucru. O atingere prietenoasa pe umar, va fi de asemenea, de ajutor.

Citește și:  Cele doua cuvinte cu cel mai mare impact pe care i le spun fiicei mele

2. Prezinta-i regulile care trebuie respectate si aplica-le pentru toti membrii familiei la fel.

Daca el nu are voie sa manance in dormitor, atunci nu mancati nici voi, altfel el nu va intelege de ce lui ii este interzis ceva ce altii au voie sa faca.

3. Daca nu te asculta, aplica pedepse

Daca greseste in mod repetat si intentionat atunci aplicati si consecinte pentru situatia in care nu a facut ceea ce i-ai spus.

Nu il bati! Stiu ca oricum nu l-ai bate dar nu strica sa-ti spun si eu.
Mai bine ii iei jucaria preferata sau ii interzici anumite lucruri. Astfel el nu va fi traumatizat si va intelege ca nu trebuie sa repede greseala.

4. Explica-i de ce trebuie sa faca ceea ce ii ceri.

Acest lucru ii ajuta, iar „Pentru ca asa am zis eu„, nu este un raspuns bun; ajuta-l sa inteleaga regulile si cererile.

Acest pas nu garanteaza respectarea imediata a solicitarilor, insa il va face sa inteleaga ca motivul pentru care ii ceri un anumit lucru este rezonabil.
De exemplu: „Te rog sa te incalti acum. In 10 minute trebuie sa plecam, altfel vom intarzia la intalnire!

5. Lucreaza impreuna cu copilul tau la rezolvarea problemelor sau sarcinilor pe care le are – cel putin la inceput.

6. Nu uita sa-l recompensezi atunci cand face ceea ce i-ai spus!

Comportamentul unui copil depinde de varsta si de temperamental lui dar si de educatia pe care o primeste.

Multi dintre copii isi doresc sa fie ascultati de parinti asa ca inainte de toate asculta-l si tu pe el!

Citește și:  Sa vorbim cu copiii - cum se fac ei intelesi in functie de varsta

[divider style=”style-4″]

Ti-a placut articolul? Poti sa dai un Like!
Iar daca ai o prietena careia i-ar placea atunci poti sa si distribui articolul pe Facebook.

Ghiduri pentru părinți Școală, educație și disciplină

Comentarii

  • Cum iti faci copilul sa te asculte de prima data | opinii despre gadgeturi ,

    […] Ca parinte, cel mai probabil ai observat ca cei mici aud doar ceea ce le place sa auda si raspund doar la ce vor. Aud din camera alaturata cand ii inviti la o inghetata, insa atunci cand le spui sa opreasca televizorul ei nu aud nici daca le soptesti la ureche. Cand ii ceri sa faca ceva, el face… https://delamamici.ro/cum-iti-faci-copilul-sa-te-asculte-de-prima-data-696.html […]

  • Comentează

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Articolul precedent
    30 de moduri in care te poti (re)conecta cu copilul tau adolescent
    Următorul articol
    5 Semne care arata daca esti prea indulgent cu copilul tau