De ce copiii au ieșiri nervoase?

Cercetările arată de ce copiii au ieșiri nervoase și cum cauzele se află în spatele unui comportament greșit.

Împreună cu copiii mei gemeni, în vârstă de trei ani, am reușit să merg cu metroul și să ajung în siguranță la Muzeul Antipa din Bucureşti. Le-am făcut poze în fața scheletului de Deinotherium gigantissimum și le-am povestit niște lucruri (probabil eronate dar cui ii mai pasă?) despre era Jurassic. Sunt cea mai bună mamă din lume!

Cireașa de pe tort a acestei zile speciale a fost decizia mea de a le cumpăra o jucărie educațională dintr-un magazin de suveniruri din apropierea muzeului. Fiul meu, Vlad, dorea să devină astronaut așa că i-am cumpărat un display spațial și l-am lăsat să aleagă mai multe lucruri ce țin de această carieră, de astronaut (Sunt așa deșteaptă că i-am dat copilului meu preșcolar certitudinea că are de făcut o alegere).

„Acesta este un astronaut” am spus eu senină, arătând către figurinele cu o cască pe cap. „Nu!” Apoi a trântit toate lucrurile din mâna mea și a început să țipe. Zece minute mai târziu, am luat băiatul la subțioară și am ieșit val-vârtej. „Sunt cea mai rea mamă din lume”, mi-am spus rușinată și mi-am înghițit lacrimile.

Se pare că scena nu a fost provocată din vina mea și nici nu înseamnă că băiatul meu este rău. Michael Potegal, un neuropsiholog pediatru specialist de la Universitatea din Minnesota din Minneapolis, a petrecut mare parte din activitatea sa profesională studiind aceste accese de furie, căutând să afle cum și de ce copiii mici au aceste explozii emoționale atât de intense.

Și ce a aflat în tot acest timp? Faptul că ieșirile lor sunt normale. Că vin ca și un răspuns biologic la furie și frustrare sau la oboseală. Atât de normale, încât poți prezice un astfel de acces în doua secunde. „Copiii cu vârste cuprinse între 18 luni si 4 ani sunt predispuși să nu fie cuminți” afirmă Michael Potegal.

Cauzele din  spatele acestei nebunii – copilul tău este în creștere

Să facem un tur rapid al creierului uman oprindu-ne, mai ales, la acea parte mică de materie cenușie din spatele sprâncenelor, denumit cortexul prefrontal. Aceasta este partea creierului care ține sub control emoțiile și comportamentul social. Este, de asemenea, partea creierului care se dezvoltă începând abia pe la 4 ani. Legat de un raport al Universității din Pennsylvania, autorii afirmă că această parte a creierului este cea care permite copiilor să stăpânească bine un limbaj mult mai ușor decât adulții. Pur și simplu, comportamentul urât al copiilor poate fi parte a evoluției comunicației.

Așadar, această parte a creierului îi determină pe cei mici să izbucnească în mod irațional, dar mai există un factor care joacă un rol important în acest sens, care joacă un rol important în comportamentul copilului, stresul.

„La această vârstă, copiii gândesc magic, nu logic” explică Gina Mireault, profesor de psihologie la colegiul Johnson State din Vermont. „Evenimentele care sunt pentru noi o obișnuință, pentru ei sunt motiv de confuzie și de teamă – nu înțeleg că gaura din cada de baie nu îi va trage și pe ei sau că unchiul lor nu le poate fura nasul la propriu”. Și dacă nu le explici ca o simplă baie nu se va solda cu pieirea, se vor simți foarte confuzi și zilnic vor fi predispuşi anxietății.

Acest sentiment determină corpul uman să crească producția de cortizol, hormonul stresului. Poate că ar trebui să fie denumit esența acceselor de furie. Cortizolul crește presiunea arterială, rata respirației și poate duce la o gândire confuză sau neclară (îți sună cunoscut?). Această axietate este normală cu moderație,  însă stresul cronic nu!

„Oare tigrul meu de pluș va deveni real și mă va mânca?” Un stres zilnic provocat de temeri de acest tip poate transforma copiii în adevărate bombe cu ceas, gata să bubuie la prima provocare.

Cum să faci față unui copil cu un temperament foarte iritabil

Potegal recomandă ca data viitoare când copilul are un astfel de episod să te întrebi tu însuți „De ce se comportă în acest mod neadecvat?”. Dacă cel mic caută atenție sau ceva palpabil, precum o jucărie, hrană sau alte lucruri, cel mai bun răspuns este să îi ignori comportamentul și să îți menții starea ta emoțională.

Prietena mea Oana și-a învățat lecția într-un mod mai dur. Atunci când i-a spus fetiței sale în vârstă de 3 ani, Roxana, că nu se poate uita la emisiunea ei preferată la TV, aceasta i-a răspuns țipând: „Nu îmi place de tine! Sunt așa dezamăgită de tine”. Ce spune Oana? „Mi-a făcut sângele să clocotească în așa hal încât nu am putut să mă abțin să nu țip și eu la ea”. Rezultatul a fost că acea criză a Roxanei a durat jumătate de oră. Potegal numește acest lucru „Cursa Mâniei”. „Dacă devii atât de nervos și de irațional ca și copilul tău, e ca și cum ai pune paie pe foc”.

Tot Potegal avertizează și cu privire la Cursa Tristeții. „Când dezmierzi un copil în miezul unei crize, îi încurajezi comportamentul. În schimb, poţi spune: <<Îmi pare rău că ești supărat. Când te calmezi, te îmbrățișez și putem vorbi despre ce te-a supărat>>. Astfel, îi oferi copilului suport și simpatie în vreme ce încă te chinui să îi calmezi emoțiile.

„De la acel eveniment, am învățat să spun <<Nu vorbesc cu tine dacă te porți așa>>” spune Oana. „Roxana își revine mult mai repede când reușesc să fac acest lucru.”

Dar strategia prezentată nu se aplică și unei crize de isterie, unei scăpări: copilul o ia razna pentru că nu vrea să facă ceea ce îl pui să facă (să curețe, să stea la masă etc). În acest caz, dacă îl ignori îi oferi ceea ce vrea: nu îi mai ceri să își pună haina sau ceea ce are de făcut. Dacă îl pui pe un scaun să ia pauză, nu funcționează de vreme ce nici așa nu își va pune jacheta pe el. În schimb, spune-i copilului tău că dacă nu se schimbă în cinci secunde, o veți face împreună. Dacă micul tău rebel nu se mișcă după cinci secunde, ia-i mâinile lui în mâinile tale și pune-i jacheta pe el. „Nu trebuie să fie plăcut” admite Potegal, dar nici nu ar trebui să îi faci rău fizic. Dacă cel mic începe să te lovească, sau să te muște, continuă să îi pui geaca și apoi să îi dai o pauză. Astfel, copilul tău va trebui să poarte geaca, protestele lui au fost ineficiente și acum suportă și consecințe pentru comportamentul lui inadecvat.

Copiii sunt o adevărată forță a naturii şi îi pot confrunta chiar și pe cei mai calmi și mai pregătiți. Dar pe cât de repede copiii sunt nervoși și triști, pe atât de repede își vor reveni. Criza de nervi obișnuită durează câteva minute, aproape 3, conform cercetării lui Potegal. De aceea, imediat după criză, copilul se va juca ca și cum nimic nu s-a întâmplat, în timp ce tu încă mai tremuri de la evenimentul de acum jumătate de oră.

Partea de creier imatură despre care vorbeam anterior îi conferă posibilitatea de a merge mai departe fără a simți durerea din trecut. „Copiii pot trece de la supărare la fericire și de la furie la calm foarte ușor” spune Potegal. Așa că bucură-te de îmbrățișarea de după criză și pregătește-te pentru următoarea rundă!

Ciclul unei crize de nervi

O descriere minut cu minut despre ceea ce se întâmplă în timpul unei crize a copilului:

Articolul este scris de prietena DeLaMamici.ro, Alina, mămica a doi băieței. Dacă vrei să publici și tu un articol pe DeLaMamici.ro, contactează-ne.