Coșul tău
0,00 lei

Fumatul are consecințe negative asupra bebelușilor și copiilor

fumat-2

Fiecare țigară fumată de către o femeie însărcinată deteriorează sănătatea acesteia, dar afectează și copilul nenăscut prin substanțele toxice pe care le are. Consecințele negative ale fumatului sunt mari în timpul sarcinii pentru că nicotina, monoxidul de carbon și alte substanțe toxice din țigări ajung prin cordonul ombilical sau prin intermediul placentei la făt în perioada de sarcină. Potrivit cercetătorilor efectele negative ale fumatului sunt de câteva sute de ori mai mari asupra fătului decât asupra mamei.

Medicii spun întotdeauna femeilor însărcinate să renunțe obligatoriu la fumat în perioada de sarcină și chiar cu un an înainte de momentul conceperii unui copil. Un cercetător britanic a examinat modul cum reacționează 20 de copii nenăscuți (când sarcina era de 6-8 luni) la stimulii externi și anume când mama însărcinată fuma. Rezultatele au arătat că aceștia erau agitați din cauza fumatului, își mișcau mâinile și fața ca și cum ar fi vrut să prevină pericolul. Concluzia la care a ajuns cercetătorul a fost că nicotina afectează negativ sistemul nervos al fetusului și crește riscul de naștere prematură, avort spontan și moarte infantilă.

Care sunt cele mai grave consecințe negative ale fumatului în perioada de sarcină și de creștere a bebelușului?

  • Copilul nou-născut poate avea o greutate mai mică la naștere dacă mama sa a fumat în perioada cât a fost însărcinată. El este considerat un copil fumător (pentru că substanțele toxice au ajuns prin sânge la el atunci când se afla în stadiul de dezvoltare ca fetus în corpul mamei) și va avea o greutate mai mică cu aproximativ 350 gr decât un copil nou-născut nefumător (a cărui mamă a renunțat la fumat în perioada de sarcină).
  • Fumatul la începutul sarcinii poate fi deosebit de dăunător, poate cauza probleme de sănătate mamei și malformații fătului.
  • Nicotina va afecta sistemul nervos al copilului nenăscut și îi va întârzia dezvoltarea.
  • Fumatul poate reduce din cantitatea normală de oxigen care ar trebui să ajungă la fetus, deoarece monoxidul de carbon ajunge în sângele mamei și reduce oxigenul din acesta iar apoi va ajunge prin placentă la fetus.
  • Fumatul poate duce la apariția unor boli cardiace congenitale la bebeluș.
  • De asemenea, fumatul poate scădea sistemul imunitar al copilului nenăscut.
  • Din cauza fumatului femeia însărcinată poate suferi un avort spontan.
  • Fumatul poate fi un factor de risc al nașterii premature sau înainte de termen.
  • Fumatul constituie un risc de moarte infantilă.
  • Bebelușii pot avea probleme de sănătate din cauza fumului de țigară, pot suferi de astm și alergii.
  • Fumul de țigară poate cauza probleme respiratorii la bebeluși și poate provoca probleme la urechile acestora (mai ales inflamații la urechea medie).
  • Fumatul pasiv poate afecta dezvoltarea normală a fătului sau a bebelușului.
Citește și:  Cum să te simți bine în timp ce ești gravidă

Există și alte droguri care împiedica dezvoltarea normală a fătului și îi pot provoca complicații grave acestuia și anume: cocaina, marijuana, amfetaminele, substanțele stupefiante. Acestea pot duce la consecințe foarte grave din care fac parte: moartea fătului sau avortul spontan, nașterea prematură, apariția unor defecte congenitale, nou-născutul poate avea tulburări neurologice, tulburări de dezvoltare, convulsii, există riscul chiar și de moarte infantilă.

Copiii care au părinți fumători pot avea de asemenea probleme de sănătate pentru că fumează pasiv. Este suficient ca părinții să-și aprindă o țigară în fața lor și aceștia să inhaleze fumul nociv de la aceasta. Mulți dintre părinții fumători chiar nu consideră că acest lucru ar reprezenta o problemă și folosesc diferite produse pentru a-și satisface acest viciu în aceeași încăpere cu copiii lor, fumează țigări mentolate, își aprind țigările de foi, se distrează fumând trabucuri, neținând cont că atentează și la sănătatea lor și a persoanelor care se află în jurul lor și care inhalează fumul de la țigară.

Persoanele care au stări proaste atunci când simt fumul de țigară sunt sensibile la acesta, au intoleranță la fumat. Astfel de persoane pot avea crize de tuse, stări de greață, senzație intensă de strănut sau dureri de cap atunci când fumează pasiv, când stau în apropierea persoanelor care fumează sau în aceeași încăpere cu fumătorii. Cantitatea de fum și de toxine va fi inhalată și de cei care nu au acest viciu pentru că se află în apropierea celor care fumează.

Copiii trebuie protejați de fumul de țigară și de contactul cu nicotina în general.

Citește și:  Sa vorbim cu copiii - cum se fac ei intelesi in functie de varsta

 

Ghiduri pentru părinți Să avem copii sănătoși

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
10 lucruri de care are nevoie o tânără mămică
Următorul articol
8 sfaturi pentru perioada de după naștere