Coșul tău
0,00 lei

Cum să identifici un posibil agresor și să-ți protejezi copilul

protectie copilul abuz

Instinctul cel mai puternic al oricărui părinte este acela de a-și ține copilul în siguranță.

Tu știi care pot fi semnalele în cazul în care copilul tău este manipulat psihologic sau agresat? Abuzatorii sunt de cele mai mute ori ascunși chiar sub nasul nostru. Ei pot fi un frate mai mare, un alt membru al familiei, un coleg, prieten sau rudă. 90% dintre abuzatori sunt în relații cu victima sau familia acesteia.

Ne-am putea gândi că asta nu i se poate întâmpla tocmai copilului nostru, în familia noastră. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne informăm și să fim pregătiți să identificăm eventuale semnale de alarmă, înainte să se întâmple ceva.

Statistica rece și crudă este aceasta: 1 din 5 fetițe și 1 din 8 băieței sunt molestați în timpul copilăriei.

Molestatorii pot fi foarte vicleni pentru a putea scăpa de vină dacă aceste acțiuni josnice ar fi descoperite.

Copiii, nevinovați, naivi și plini de încredere sunt cei mai sensibili la trucurile lor, la tacticile pe care un abuzator le folosește pentru a câștiga încrederea atât a copilului cât și a familiei acestuia.

Pedofilii, de exemplu, este bine-cunoscut deja că sunt foarte prietenoși, afectuoși si plăcuți. Din exterior, ei au o viață minunată. Aceștia își vizează victimele strategic și se insinuează în viața acestora prin intermediul familiei, școlii, bisericii sau sportului.

La ce ar trebui sa fim atenți?

  • Abuzatorul va petrece mult timp în casă, cu familia ta și cu tine. El poate fi un frate, o rudă, prieten de familie, vecin, coleg, văr, un profesor sau antrenor.
  • Abuzatorul va face eforturi semnificative pentru a rămâne singur cu copilul vizat.

Ce caută un abuzator?

  • Un copil care are nevoie de atenție, de afecțiune sau care este singur și are nevoie de prietenia și îndrumarea unui adult. Un copil care nu are încredere în sine și poate părea timid.
  • OPORTUNITĂȚI. Privește în jurul tău când ești într-o adunare sau la o petrecere. Vei observa că adulții normali vor sta la taclale cu un copil câteva minute apoi vor căuta prezența altor adulți. Dacă un adult caută și preferă prezența unui copil, timp îndelungat, ei bine acesta poate fi un semnal de alarmă.
Citește și:  9 Sfaturi pentru mămicile tinere

Cum acționează un abuzator?

Ce iubesc copiii mai mult decât dulciurile, jucăriile și cadourile? Un abuzator este expert în a găsi punctul slab al copilului.

Dacă un adult îi dăruiește copilului vostru un obiect scump pe care nu vi-l permiteți și caută oportunități de a petrece timp singur cu copilul, și acesta trebuie sa fie un semnal de alarmă puternic.

Abuzatorul va testa copilul pentru a se asigura că acesta poate păstra un secret sau va folosi manipularea sau amenințări ca să se asigure că secretul său este în siguranță.

ALTE SEMNALE DE AVERTIZARE

Abuzatorul este o persoană care:

  • Petrece majoritatea timpului său în preajma copiilor și manifestă interes scăzut în a petrece timp cu alți adulți.
  • Alege și separă un copil de mulțime, îl copleșește cu atenție, afecțiune, cadouri și dezvoltă cu el o relație nepotrivită vârstei sale.
  • Încearcă să obțină timp petrecut doar cu copilul.
  • Depășește limitele fizice normale ale unei relații cu un copil incluzând îmbrățișări, atingeri, săruturi, lupte, chiar și atunci când copilul se opune apropierilor fizice.
  • Arată copilului imagini cu tentă sexuală sau povestește lucruri nepotrivite, sugestive în prezența copilului.
  • Pare „prea bun ca să fie adevărat” pentru că apare din senin și se oferă să aibă grijă de copil cât lipsești tu de acasă.
  • Îi cumpără cadouri fără niciun motiv, se oferă să ducă copilul în scurte excursii, etc.

Citește mai mult despre tipurile de abuz și cum pot fi identificate.

CUM SĂ-ȚI FEREȘTI COPILUL DE LA A FI O ȚINTĂ

FĂRĂ SECRETE!

Faceți din asta o regula în familia voastră. Nu păstrați secrete sub nicio formă, altfel copilul va considera că dacă mama și tata au avut un secret o data, este în regulă să aibă și el secrete cu un alt adult. Iar asta este exact ceea ce așteaptă/caută un abuzator.

Citește și:  Cum iti stabilesti teluri pentru intoarcerea la scoala

AVEȚI O COMUNICARE CONTINUĂ ȘI DESCHISĂ.

Discutați cu copilul despre comportamente inadecvate, atingeri nepotrivite, despre abuzul sexual, păstrarea limitelor fizice și despre a nu ține secrete față de părinți.

Învățați-vă copiii NUMELE CORECTE ALE PARȚILOR CORPULUI și ce să facă dacă cineva încearcă să le atingă în mod sexual. Asigurați-vă că cei mici știu că nimeni nu are voie să le atingă părțile intime (cu excepția unui consult medical) și că nici ei nu trebuie să atingă pe nimeni în zona genitală.

FII UN PĂRINTE VIZIBIL.

Implică-te în activitățile de zi cu zi ale copilului, fi prezent și nu lăsa pe altcineva să-ți facă “favoruri” în a te ajuta cu activitățile copilului. Această implicare este un impediment major pentru un pedofil. Cu cât mai vizibil și mai prezent un părinte, cu atât mai puțin probabil ca acel copil să devină o țintă.

STABILIȚI LIMITE CLARE ÎN FAMILIE și discutați-le cu toți membrii familiei, dar și cu alți adulți cu care intră în contact copilul. De exemplu, dacă copilul nu dorește să sărute pe cineva, nu îl obligați, îl poate îmbrățișa sau îi poate strânge mâna.

LĂSAȚI COPILUL SĂ-ȘI STABILEASCA PROPRIILE LIMITE și spuneți-i că dacă nu se simte confortabil în preajma unui adult sau copil mai mare, voi veți avea grijă de asta și veți rezolva problema. De exemplu puteți comunica adultului în cauză ca al vostru copil nu dorește să-l îmbrățișeze sau nu se simte confortabil să stea în poala sa.

AI ÎNCREDERE ÎN INSTINCTUL TĂU.

Oamenii cei mai apropiați ar trebui să fie și cei în care să ai cea mai mare încredere. Din păcate, așa cum spuneam, 90% dintre abuzatori au o relație cu copilul abuzat sau familia acestuia. Fiind un părinte prezent și informat despre ceea ce poate fi un semnal de alarmă trebuie doar să fii deschis.

Citește și:  10 Motive pentru care familia ta are nevoie de un catel

Dacă ți se pare că ai observat un steguleț roșu de avertizare sau instinctul îți spune că ceva sau cineva nu este în regulă, nu permite nicio secundă copilului să petreacă timp singur în prezența acelei persoane.

TE MAI POATE AJUTA CREAREA UNUI PLAN DE SECURITATE

  • Citește și învață cât de mult poți despre semnalele de alarmă și la ce să fii atent.
  • Comunică deschis despre abuzul sexual asupra copiilor cu cei din preajma ta.
  • Setează limite clare în familie: învață membrii familiei să respecte intimitatea celorlalți în baie, când dorm sau în timpul altor activități intime.
  • Asumă-ți responsabilitatea și vorbește atunci când ceva ți se pare în neregulă. Întrerupe imediat acel comportament și vorbește cu adultul, adolescentul sau copilul care creează acea situație inconfortabilă.
  • Implică în planul de securitate alți adulți în care ai încredere.
  • Rămâi implicat și fi o persoană în care copilul tău să aibă încredere. Este cel mai important gest pe care îl poți face pentru cei pe care îi iubești.
  • Este treaba ta să fi în alertă tot timpul. Dacă observi că ceva este în neregula, limitează imediat interacțiunea între copil și acea persoană, înainte ca ceva rău să se întâmple.
  • Dacă te simți depășită, caută ajutor specializat.

[divider style=”style-4″]

Ți-a plăcut articolul? Poți să dai un Like!
Iar dacă ai o prietenă căreia i-ar plăcea atunci poți să-l și distribui pe Facebook.

Ghiduri pentru părinți Să avem copii sănătoși

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Cum îți poți răni copilul fizic și mental fără să-ți dai seama – cele mai comune 12 greșeli
Următorul articol
Alăptarea în public. Tu de care parte a baricadei te afli?