Coșul tău
0,00 lei

Planul X – ajută-ți copilul într-un moment dificil

adolescent-mesaje

Am auzit în ultima vreme, parcă tot mai des, părinți de adolescenți plângându-se că relația lor cu copiii nu mai este la fel de bună, că s-a deteriorat.

Am povestit recent despre cum să te reconectezi cu adolescentul tău aici. M-am tot gândit și mi-am dat seama că ar trebui să ținem seama de faptul că, în timpul adolescenței (dar nu numai), presiunea socială este foarte mare.

Iar când ești adolescent, viața socială înseamnă MULT și unii copii ar face orice pentru a fi acceptați într-un anume grup. De multe ori, tinerii se „trezesc” în situații în care sunt forțați să acționeze într-un anume fel, pentru că refuzul i-ar pune în situații stânjenitoare în fața grupului din care fac parte.

Îmi aduc aminte foarte clar când am fumat prima țigară.

Făceam parte dintr-un grup de adolescenți, în proporție de 90% fumători – teribilismul vârstei. Am fost întrebată în repetate rânduri dacă nu vreau și eu să îmi aprind o țigară.

M-am simțit cumva încolțită, și, deși nu îmi doream asta neapărat, până la urmă am făcut-o. Nu aș fi putut povesti asta niciodată cu părinții, oricât de deschiși eram noi de obicei, pentru că știam că vor urma minute în șir de certuri și eventual o pedeapsă.  Așa că am ales minciuna prin omisiune. Părinții mei au aflat câțiva ani mai târziu că fumez. Am mai scris într-un alt post despre minciuni și motivele pentru care recurg copiii la ele aici.

Am citit zilele trecute un articol despre care vreau neapărat sa vă povestesc și vouă.

Bert Fulks, profesor, speaker, tată a trei copii, petrecea săptămânal timp cu un grup de tineri care se refăceau după diferite adicții. Într-o zi le-a pus o întrebare: “Câți dintre voi ați fost în situații în care ceea ce se petrecea în jurul vostru vă făcea să va simțiți inconfortabil, dar ați rămas acolo pentru că simțeați că nu aveți nicio cale de scăpare?” Ei bine, toți trecuseră prin această situație. Atunci, acest tată a conceput un plan ingenios prin care copiii aflați in astfel de situații să poată “scăpa”.

Citește și:  8 moduri in care sa spui NU copilului tau

Este ceea ce el a numit Planul X, modalitatea prin care orice copil poate să iasă dintr-o situație neplăcută.

Dacă adolescentul tău se află într-o situație din care vrea să iasă, pur și simplu trimite unuia dintre părinți litera X. Părintele care a primit mesajul îl va suna și îl va anunța că trebuie să vină acasă imediat. În acel moment, copilul va spune grupului în care se află că s-a întamplat ceva acasă și trebuie să plece. Pe scurt, asigurăm astfel copilului o cale de ieșire.

Ca să funcționeze cum trebuie, Planul X vine cu acordul părintelui de a nu judeca si de a nu pune nicio întrebare copilului. Acesta poate să povestească sau nu despre situația din care a cerut să fie scos, depinde doar de el.

Știu că asta poate părea mult, mai ales pentru părinții care cred că trebuie să controleze întreaga viată a copilului lor, însă creând o relație bazată pe încredere, va avea de câștigat întreaga familie.

Ghiduri pentru părinți

Comentarii

  • Fumatul are consecințe negative asupra bebelușilor și copiilor - De La Mamici ,

    […] care au stări proaste atunci când simt fumul de țigară sunt sensibile la acesta, au intoleranță la fumat. Astfel de persoane pot avea crize de tuse, […]

  • Comentează

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Articolul precedent
    Copiii întreabă: De ce au oamenii pielea de culori diferite?
    Următorul articol
    Alergiile la textile – o problemă din ce în ce mai serioasă.