Coșul tău
0,00 lei

25 Sfaturi pentru ca bebelușul tău să doarmă cum trebuie

bebelus dormind sfaturi

„Procesul” de adormire a bebeluşului poate fi o adevărată provocare pentru proaspeţii părinţii.

Cred că fiecare părinte are metodele lui de a-l atrage pe Moş Ene pe la gene şi de a-l face pe cel mic să adoarmă mai repede şi mai bine, însă există câteva lucruri recomandate de specialişti cu rezultate garantate în timp, de care sunt sigură că vreţi să ştiţi.

Vă las să descoperiţi câteva sfaturi simple dar care te vor ajuta să îi oferi micuţului tău somnul odihnitor de care are atâta nevoie.

1. Evită contactul cu ochii

Contactul vizual prelungit dintre tine şi bebeluşul tău, înainte de a adormi, este unul dintre lucrurile cele mai stimulative pentru puiuţul tău. Deci, evită contactul cu ochii atunci când îl pui să doarmă.

2. Băiţa

Apa caldă combinată cu masajul fin pot relaxa pe oricine, mai ales pe un bebeluş. Renunţă la jucăriile pentru baie, păstrează vocea şi activitatea scăzută şi oferă-i micuţului tău o experienţă liniştitoare în timpul băiţei.

3. Dormitul împreună

Fie că eşti pentru sau împotriva dormirii bebeluşului în acelaşi pat sau cameră cu părinţii, studiile arată că aceia care dorm împreună cu părinţii lor, în aceiaşi încăpere, dezvoltă o stimă de sine mai mare şi mai puţină anxietate.

Pentru un somn în condiţii de siguranţă, poţi opta pentru montarea pătuţului lângă patul vostru. Nu este recomandată împărţirea aceluiaşi pat cu bebeluşul.

4. Mâncatul în timpul somnului

Dacă bebeluşul tău se trezeşte pe timp de noapte, cea mai bună metodă pentru a-i oferi în continuare un somn liniştit este să ai biberonul pregătit cu lăptic.

5. Goleşte-i pătuţul

Păstrează locul de somn liber. Păturile, animăluţele din pluş şi altele pot fi periculoase, crescând şansele de sufocare şi asfixiere.

6. Parfumul

Unii bebeluşi adorm mai bine dacă simt pe ţesătura pe care adorm mirosul de levănţică naturală. Dar, deşi levănţică şi alte uleiuri esenţiale sunt cunoscute pentru beneficiile lor de relaxare şi anti-anxietate, aceste parfumuri nu sunt recomandate copiilor cu vârstă mai mică de 6 luni.

Citește și:  Demonstrat științific: 10 sfaturi care te ajută să-ți faci copilul fericit

Renunţă la ţesutul parfumat, dacă năsucul micuţului tău este sensibil şi încearcă un detergent de rufe fără parfum pentru a reduce disconfortul.

7. Boala de reflux gastroesofagian

Boala de reflux gastroesofagian este un motiv medical nediagnosticat, întâlnit frecvent în rândul copiilor care au probleme cu somnul, cauzată de o defecţiune la muşchii unde esofagul întâlneşte stomacul.
Simptome: colici, agitaţie, respiraţie şuierătoare, senzaţie de sufocare, probleme alimentare.

Dacă micuţul tău are aceste simptome constant, mergeţi la medicul pediatru.

8. Mâinile

Atunci când pui bebeluşul în pătuţ, încearcă să pui mână uşor pe stomacul lui, pe braţe şi cap pentru a-i oferi confort şi pentru a-l calma.

9. Ora de dormit ideală

Un copil obosit este de cele mai multe ori imposibil de adormit. Setarea unei ore de culcare este importantă iar mulţi experţi consideră că 6:30 – 7 este ora adecvată de somn pentru cei mai mulţi copii de sub 1 an.
Surprinzător este faptul că ora de culcare devreme nu înseamnă o trezire matinală căci, de cele mai multe ori, o noapte de somn bună este rezultatul trezirii târzii.

10. Pijamalele

Bebeluşii în pijamale sunt, pur şi simplu, adorabili. Dar, uneori, copiii dezvoltă o sensibilitate la materialele sintetice care le poate impedica somnul liniştit.
Încercaţi fibre naturale, cum ar fi bumbacul, pentru a evita iritarea.

11. Păstrarea unui mediu răcoros

Nu-i aşa că şi tu dormi mai bine atunci când temperatura este cea potrivită? La fel este şi în cazul bebeluşilor.
Specialiştii recomandă menţinerea unei temperaturi de 18-21 ºCelsius în camera copilului.

12. Lumina stinsă

Pentru a îl face pe cel mic să înţeleagă ora de culcare, ţine lumina închisă în camera lui. Renunţă la veioze şi foloseşte draperii în nuanţe închise pentru a simula întunericul pe timp de zi. Când se trezeşte, fie dimineaţă, fie după somnul de după amiază, trage draperiile şi lasă lumina să pătrundă în cameră astfel încât să înţeleagă diferenţa.

Citește și:  Cateva moduri de a opri muscaturile copilului tau

13. Masajul

Sugarii şi copiii mici care se bucură de un masaj de 15 minute înainte de ora de culcare, adorm mai repede decât cei cărora li se citesc poveşti. (conform unor studii)

14. Pui de somn

Un astfel de moment ajută la creşterea mentală şi fizică a copilului. Nu omiteţi aceste momente din timpul zilei în speranţa că bebeluşul tău va dormi mai mult pe timp de noapte. De multe ori, adevărul este chiar opusul.

15. Pampersul de noapte

Scutecele ude pe timp de noapte sunt cu siguranţă neplăcute. Dacă doarme pe un pampers umed şi nu se trezeşte din cauza asta, nu încerca să îl trezeşti.
Pampersul super-absorbant împreună cu o crema de protecţie a pielii îl vor menţine pe cel mic confortabil pe timpul nopţii.

16. Suzeta

Atunci când micuţul tău a adormit scoate-i suzeta din gură pentru a evita trezirea lui în cazul în care această îi cade.

17. Leagănă-l

Legănatul este o modalitate prin care bebeluşul tău poate adormi mai repede şi mai bine. Nu face asta prea des, totuşi. Se poate obişnui aşa și nu cred că-ți dorești asta :).

18. Rutina

Rutina în ceea ce priveşte ora de somn îl poate ajuta pe micuţul tău să înţelegă că este timpul să doarmă. Alege un ritual liniştitor şi menţine rutina. Consecvenţa este cheia.

19. Înfăşoară-l în scutec

Când vine vorba de somnul bebeluşul tău, înfăşuratul în scutec este una dintre cele mai bune soluţii pentru a-l ajută să doarmă mai bine.

20. Citeşte-i o poveste

Citeşte-i o poveste înainte de culcare cu o voce liniştitoare; îl va relaxa.

Citește și:  4 Pași pentru a te modela ca și părinte în funcție de temperamentul copilului

21. Înţelege-l

În loc să aştepţi să adoarmă instant, fii atentă la indiciile pe care le arată atunci când este obosit. S-ar putea freca la ochi, ar putea deveni plângăcios sau poate cască.
Acordă o atenţie mai mare acestor indicii ale bebeluşului tău şi va fi mai uşor să determini când este pregătit de culcare.

22. Vocea ta

Când copilul se naşte, vocea ta îi este deja familiară şi are un efect pozitiv asupra lui. Vorbeşte-i pe un ton liniştitor şi astfel el se va simţi în siguranţă ştiind că mama este în apropiere.

23. Zgomotul

Nu-i oferi copilului tău „modul silent”. În uter copilul era obişnuit cu sunete constante cum ar fi bătăile inimii, stomacul zgomotos, etc, aşa că tăcerea ar putea fi surprinzătoare pentru el.
Unii copii dorm mai uşor dacă porniţi un ventilator, sau dacă merge maşina de spălat.

24. Sărută-l şi îmbrăţişează-l

Când micuţul tău se ghemuieşte înainte de culcare, fă-l să se simtă iubit. Sărutările şi îmbrăţişările mamei îl ajută să doarmă mai mult şi mai profund.

25. Cânta-i

Indiferent ce melodie alegi, cântatul este un mod excelent de a calma un bebeluş. Studiile arată că atunci când micuţului i se cânta, acesta se simte mai relaxat.

[highlight color=”#000000″ background=”#ffff99″]Încearcă metodele şi sfaturile de adormit cu bebeluşul tău şi spune-ne care s-au dovedit eficiente în cazul tău.[/highlight]

 

Mai poți încerca și altceva: vizitează canalul nostru pe Youtube unde poți găsi cele mai bune melodii pentru un somn liniștit al bebelușului tău

Și mai este o soluție: Lampa de veghe cu proiecții și sunete

lampa-veghe-sunet-proiectii

[divider style=”style-4″]

Ți-a plăcut articolul? Poți să dai un Like!
Iar dacă ai o prietenă căreia i-ar face și ei plăcere să-l citească atunci poți să-l și distribui pe Facebook.

Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Cum să te simți bine în timp ce ești gravidă
Următorul articol
Ai un copil supradotat? Iată câteva sfaturi pentru tine