Coșul tău
0,00 lei

Sfaturi utile pentru a dezvolta limbajul copiilor mici, cu vârsta de 3-7 ani

Familist_1

În primele luni de viață bebelușul are un limbaj propriu, pe care el și-l creează în funcție de lumea care îl înconjoară. Mai târziu, când ajunge să meargă curajos în patru labe el o imită pe mama sa, sau persoana care are grijă de el. Urmează perioada când copilul începe să meargă încet și nesigur, când este fascinat de tot ce este în jur și începe să răstoarne lucrurile din cameră, să deseneze pereții și să facă multe alte pozne, de care el se bucură pentru că-l ajută să descopere lumea înconjurătoare. Mai târziu copilul este fascinat de lumea poveștilor, imaginația sa se conturează, devine mai colorată.

În perioada de 3-7 ani copiii pot începe să învețe o limbă străină și nu doar limba maternă, mai ales dacă părinții vorbesc ambele limbi în casă. Încă de la vârsta de 3 ani mulți copii au capacitatea de a învăța încet, în timp, chiar două limbi, ei fiind numiți copii bilingvi. Situațiile în care în familie se vorbesc și două limbi sunt numeroase și acest lucru este un avantaj pentru copil deoarece el va face mari progrese în ceea ce privește limbajul, își poate dezvolta și îmbogăți vocabularul treptat, iar în plus capacitățile sale cognitive sunt mai eficient stimulate încă de la vârstă fragedă.

Sfaturi utile pentru a dezvolta limbajul copiilor mici, de 3-7 ani

 

Copiii au nevoie de povești, imaginația lor devine mai vie, ei sunt mai curioși și mai interesați de cuvinte. De la 3 ani ei învață un număr mare de cuvinte, specialiștii spun că acum pot comunica destul de bine și prin propoziții simple. Mai mult decât atât, copiii încep de la vârsta de 3 ani să fie mai receptivi la ce li se zice și sensibili la critice, de aceea părinții trebuie să aibă mai multă răbdare cu ei.

Citește și:  Cum să te simți bine în timp ce ești gravidă

Prin dragoste și înțelegere ei pot fi învățați ce este bine și ce este rău, și convinși treptat să asculte și să fie mai receptivi la tot ce li se spune. Vârsta de 3 ani este cea mai indicată pentru copil să descopere lumea cărților de povești, cu imagini, deși logica lor intelectuală este destul de limitată.

Copiii cu vârsta de 3 ani pot pune întrebări în continuu, iar părinții trebuie să le răspundă cu răbdare și calm. Acum ei pot recunoaște imaginile dintr-o carte pe care au răsfoit-o, pot număra până la 10, pot vorbi destul de tare și fără a-și face probleme că cineva îi aude, sunt curioși să se joace cu alți copii, sunt interesați de tot felul de jocuri și jucării noi, pot învăța cântece și pot desena ceea ce vor (o anumită imagine în felul lor). Copiii au tendința de a imita persoanele din jur, de exemplu ce face mama lor în casă sau bunicul în curte. Au curiozitatea de a face ceva împreună cu ei, de a participa și ei la activitatea lor.

Copiii care au vârsta de 4 ani sunt mai energici, se adaptează destul de ușor la un program și pot manifesta dorința de independență. Spre vârsta de 5 ani devin interesați de activitățile mamei sau ale tatălui, se bucură când fac ceva împreună cu ei.

De la 5 ani au o capacitate mai bună de înțelegere, de a gândi ceea ce aud și de a raționa. Au tendința de a imita diferite sunete, mai ales pe acelea scoase de animale, se joacă cu tot felul de jucării (mașinuțe, animăluțe, etc.) și sunt fascinați de eroii și personajele din povești. Tot la această vârstă copiii au plăcerea de a se costuma în prinți și prințese, de a imita personaje din desene animate și povești, de a se juca de-a mama și de-a tata.

Citește și:  Provocările mămicilor: alergia la proteinele din lapte

Ei cred că pot obține orice lucru pe care și-l doresc și plâng rapid când dorința nu li se împlinește. La 6 ani învață să-și controleze voința și pun foarte multe întrebări despre orice, au capacitatea de a acționa rațional și de a înțelege mai realist viața. Pentru a se dezvolta frumos, copiii au nevoie să le fie stimulată încrederea. Prin laude și încurajări, dar și printr-o educație corectă fiecare copil poate crește frumos, bucurându-se de aprecierea celor din jur atunci când dă dovadă de creativitate, înțelepciune, empatie, sociabilitate și de alte trăsături ale personalității sale în curs de dezvoltare.

Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Fobiile la copii și adolescenți
Următorul articol
Cum face față un adolescent unui divorț