O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Mulți dintre noi nici nu mai alocăm importanță faptului că uneori sărim peste masa de prânz sau plecăm grăbiți de acasă fără să luăm micul dejun. Mâncarea face parte din rutina noastră zilnică și uităm câteodată cât suntem de norocoși că ne putem permite oricând o masă savuroasă. Totuși, să nu uităm că până și în efervescența tehnologică a lui 2017, există suflete care depind de o farfurie cu mâncare. Există oameni necăjiți a căror singură bucurie este să își astâmpere foamea prin bunăvoința cantinelor sociale.

Urmându-și motto-ul ”Întotdeauna cu inima”, cunoscutul producator al brandului Vegeta a ales să fie și de data aceasta alături de sufletele oamenilor. Astfel că în data de 14 iulie 2017 compania Podravka România a donat sute de pachete Vegeta Gust de Găină Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București. D.G.A.S.M.B. mai este cunoscută și sub denumirea de Cantina Socială Grivița și oferă servicii și  planuri de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale a persoanelor care au nevoi speciale, venituri mici sau provin din familii destrămate.

De zeci de ani ne bucurăm de încrederea clienților noștri și reușim să depășim așteptările acestora. Astăzi suntem un brand cunoscut la nivel global și datorăm o parte din succesul nostru și celor ce ne-au fost alături înainte să fim atât de cunoscuți. Credem că oamenii au nevoie de bunătate și de sprijin pentru a deveni cea mai bună versiune a lor. Donația noastră este menită să sprijine inițiativele Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București. Produsele donate de noi aduc un plus de savoare și, de ce nu, un zâmbet pe chipul oamenilor care se bucură de hrana primită din partea cantinei sociale Grivița.”Sasa Greguric, Managing Director Podravka România

Podravka România are un portofoliu vast de produse de cea mai bună calitate, care contribuie la desăvârşirea gustului savuros al oricărui fel de mâncare. Compania este recunoscută pentru activitățile ei de CSR și implicarea de care dă dovadă. Compania Podravka România a declarat că va continua să sprijine inițiative de acest tip și în viitor și să fie alături de partenerii care se implică în activități civice.

Citește și:  Comunicat: Poveștile cu happy end încep încă din copilărie!