O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Avem multe zicale românești, însă cea mai faimoasă dintre toate susține că dragostea trece prin stomac. Și e o zicală cu duh pentru că nimic nu lasă loc de voie bună cum o face un fel copios de mâncare împărțit cu cei la care ții cel mai mult.

Astăzi, Chef Liviu Balint, ambasadorul Podravka, ți-a pregătit o rețetă savuroasă, în ton cu vremea bună și pe placul celor care nu scapă nicio ocazie să pregătească un grătar în aer liber.

Costițe de porc suculente, aromate și delicioase, marinate cu Vegeta grill condiment lichid cu bere

Adaugă puțină savoare zilelor cu soare. Ieși din sfera clasicelor fripturi și încearcă ceva nou. Deși mulți sunt fani costițe la grătar, puțini știu să le prepare așa cum se cuvine. Asta pentru că acest preparat delicios are nevoie de un ingredient secret pentru a atinge apogeul gustului. Bine, de azi înainte te poți lăuda și tu că știi să prepari coastele de porc la fel cum o fac concurenții de la MasterChef.

Hai să vorbim despre ingrediente.

Nu sunt multe, însă Chef Liviu Balint le-a ales pe sprânceană, tocmai pentru a-ți face ție ziua mai frumoasă. Mai întâi ai nevoie de o jumătate de kilogram de cosțițe de porc. Scăricică, ca să fim mai exacți. Apoi, ai nevoie de ingredientul secret: Vegeta grill condiment lichid cu bere pentru marinare. Alături de faimoasele costițe merg perfect câțiva cartofi copți în jar și niște ciupercuțe proaspete și aromate.

Dacă ai ingredientele mai sus menționate, restul e simplu ca bună ziua. Torni Vegeta grill condiment lichid cu bere pentru marinare peste scăricica de porc și lași carnea la marinat aproximativ jumătate de oră. În timpul acesta feliezi ciupercile şi pui cartofii individual în folie de aluminiu, iar mai apoi îi așezi în jarul încins. Cartofii în jar au nevoie de mai mult timp să se perpelească iar ciupercile trebuie ținute pe aproape, până se marinează carnea.

După ce aromele desăvârșite ale marinadei au pătruns intens costițele, așează-le pe grătar, fără a le porționa. Secretul este să le porționezi abia înainte să fie gata fripte. Adică după vreo 10-15 minute, așa te sfătuiește Chef Liviu Balint. După ce le-ai tăiat individual, le mai așezi câteva minute pe grătar. Ciupercile, însă, nu au nevoie de mai mult de 10 minute. Fiind proaspete, se rumenesc repejor, deci fii pe fază și așează-le pe farfurie până finalizezi costițele.

După ce iei cartofii din jar, îi scoți şi din folia de aluminiu – acum îi poți tăia în jumătate și condimenta după gust. Astfel, costițele peparate de tine vor cuceri papilele gustative ale tuturor. Datorită condimentului Vegeta grill condiment lichid cu bere pentru marinare acestea devin suculente și aromate, numai bune de savurat pe îndelete, la un pahar de vorbă.

Ai văzut? Dragostea chiar merită marinată și apoi perpelită nițel! Poftă bună!

Citește și:  Rețeta zilei: File de curcan umplute cu brânză roquefort și nuci