O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Atunci când Cristian, băiețelul prietenei mele Alina a împlinit un an, aceasta s-a hotărât să găsească o activitate prin care să suplimenteze veniturile familiei.

Știm toate cât de costisitoare sunt hăinuțele pentru copii.

Așa că i-a venit ideea să deschidă un magazine online de hăinuțe pentru copii. A decis să vândă și produse noi, dar și second hand. Acestea din urmă, deși ocolite de unii dintre părinți, sunt de multe ori de mai bună calitate decât multe altele vândute în magazinele de pe la noi. Ele oricum sunt dezinfectate cu produse speciale înainte de a fi puse în vânzare și nu reprezintă un pericol pentru copii.

A căutat furnizori, a dat telefoane și iat-o pusă în fața faptului împlinit. Prima comandă de hăinuțe se afla în fața ușii, câteva cutii cu haine de copii.

Însă problema pe care a întâmpinat-o a fost aceea cu călcatul lor. Pentru a apărea bine în pozele de pe site, hăinuțele trebuiau călcate, așezate pe umerașe și fotografiate.

Deși avea antrenament cu călcatul, mai ales de când se născuse Cristian, asta era una dintre activitățile casnice care îi făceau cea mai puțină plăcere. Cu atât mai mult cu cât hăinuțele de bebeluși și copii foarte mici trebuiau întoarse pe toate fețele, așezate cu grijă pe umeraș, apoi, după fotografiere, împăturite și păstrate corespunzător până când erau comandate.

Vizita surpriză care a dus la o nouă achiziție.

Într-o după-amiază, când mă întorceam acasă, pentru că locuiesc la doar două blocuri distanță, am decis să le fac o vizită surpriză. Când am ajuns, am găsit-o pe Alina aproape plângând de supărare … Cristian era într-o perioadă în care îi ieșea un dințișor, și știm cât de plângăcioși și irascibili sunt bebelușii în acea perioadă, iar ea reușise să se ardă cu fierul de călcat în timp ce pregătea niște hăinuțe pentru a fi fotografiate.

Citește și:  8 moduri in care sa spui NU copilului tau

Stând de vorbă la o ceașcă de cafea, mi-am adus aminte că o altă prietenă îmi pomenise recent că își cumpărase un fier de călcat cu aburi vertical de care era foarte încântată. Asta era soluția și pentru Alina … astfel împușca doi iepuri dintr-un foc: așeza hăinuțele direct pe umeraș, le călca și le și fotografia, apoi. Era atât de furioasă din cauza a ce pățise că a decis să plece chiar atunci să cumpere noul fier de călcat. Am rămas babysitter cu Cristian o oră și ceva ca ea să aibă libertate de mișcare prin magazine iar la întoarcere am făcut și un test. Funcționa impecabil.

Până când îmi voi achiziționa chiar eu unul (sau poate o să apelez la altă variantă, încă mă documentez), recunosc că atunci când am vreo cămașa mai delicată sau mă grăbesc foarte tare, dau o fugă la Alina și rezolv problema în câteva minute.

Voi v-ați gândit să achiziționați un astfel de fier de călcat sau v-ați gândit la alte variante?