Coșul tău
0,00 lei

Provocările mămicilor: îngrijirea pielii

Pielea bebelușului este cel mai întins și mai delicat organ al său. Finețea pielii sale a dus la crearea sintagmei: fin/ă ca pielea de bebeluș.

Știm cu toții cât de important este să avem grija ca micuțul să nu se zgârie, frigă sau lovească, dar mai ales trebuie să îi menținem pielea hidratată tot timpul.

Până la vârsta de un an, bebelușul nu este expus deloc la soare deoarece pielea sa nu este pregătită pentru a înfrunta razele solare. Până la vârsta de 3 ani pielea se tot pregătește pentru a da piept cu condițiile de mediu.

Atunci când iese din uterul mamei nou născutul are un PH neutru al pielii care în timp va deveni acid pentru a se lupta cu microorganismele. Primele luni sunt cele mai delicate din viața sa pentru că este predispus la diverse infecții ale pielii.

Fără atenția și îngrijirea de care au nevoie cei mici pot contracta tot felul de afecțiuni ale pielii și unele pot fi extrem de deranjante.

Cele mai comune afecțiuni ale pielii

De fapt îi lipsește un filtru pe care noi, adulții îl avem: filtrul hidrolipidic care ajută extremitățile să nu se usuce excesiv. De aceea părinții trebuie să îi ungă pielea cu creme, loțiuni, uleiuri special concepute pentru bebeluși.

Pentru ca pielea să fie hidratată și emoliată tot timpul, bebelușul trebuie spălat zilnic cu apă și săpun destinat categoriei sale de vârstă. Este recomandat ca apoi să fie masat cu ulei de măsline sau ulei de cocos.

Iritația de scutec

Iritația de scutec este cea mai frecventă afecțiune care apare la bebeluși. Cauzele sale sunt în număr de 3: mama strânge scutecul prea tare, vara nu îl schimbă destul de des sau materialul scutecului irită pielea.

Citește și:  10 lucruri amuzante despre schimbatul de scutece

Urina este dăunătoare pielii bebelușului dacă scutecul nu este schimbat la timp și se recomandă ca timpul petrecut în scutec să fie cât mai mic.

Când nu doarme este bine să stea fără scutec sau dacă este încă sugar să aibă sub el o lenjerie care să țină locul scutecului.

Eczema atopică

O altă afecțiune pe care cei mici o pot manifesta este eczema atopică, adică o iritație provocatoare de mâncărimi. Este comună în familiile în care există persoane cu astm, alergii sau dermatită atopică.

Pentru a o trata mămica trebuie să folosească detergenți, săpun și alte produse de îngrijire destinate pielii sensibile. Sunt recomandate si loțiunile speciale.

Mama trebuie să afle ce cauzează acea iritație și să îl elimine din viața celui mic. Un bebeluș atopic va avea pielea uscată pe toată durata vieții sale. Pentru a diferenția pielea uscată de dermatita atopică trebuie să mergeți la dermatolog la primele semne.

Sfat de îngrijire

Un sfat important pentru îngrijirea zonei genitale, cea mai sensibilă zonă de pe corpul bebelușului, este evitarea folosirii șervețelelor umede. Acestea sunt faimoase pentru iritațiile produse.

Spălarea acelei zone se face la duș sau se folosește un prosop umed. Se poate folosi și vată umezită cu apă, după care se aplică ulei de măsline sau ulei de cocos.

Pielea bebelușului trebuie îngrijită permanent cu delicatețe și în cunoștință de cauză. Mămicile trebuie să se informeze asupra acestor afecțiuni, ce le cauzează și cum trebuie tratate.

Ghiduri pentru părinți Să avem copii sănătoși

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Provocările mămicilor: alergia la proteinele din lapte
Următorul articol
De vorbă cu copiii