Rețeta zilei: Coq au vin în slujba pasiunii
Din start, e bine de ştiut că, fiind vorba de o cină, şi mai ales romantică, nu ar strica ceva mai uşor şi mai rafinat. De aceea, ar fi bine să iei în calcul o rețetă cu carne de pui. Bineînțeles că autorul vei fi chiar tu, aşa îți arăti tu prețuirea, dar ajutorul de bucătar va fi Vegeta gust de găină pentru că ea ştie să facă lucrurile mai uşoare. Şi, bineînțeles, vinul roşu, pentru că el face preparatele mai savuroase. „Coq au vin” sau „cocoş în vin” este un preparat care se potriveşte acestei ocazii ca un trandafir roşu la prima întâlnire. Aşadar, e timpul să-ți pregăteşti ingredientele până nu vine seara şi cina trebuie să fie gata:
Pentru friptură:
- pulpele superioare și inferioare de la un cocoș, precum si pieptul,
- 250 g şunculiță,
- 3 linguri mari de unt,
- 800 ml vin roşu (doar e o rețetă pentru îndrăgostiți),
- 400 ml supă de pui,
- o lingură pastă de tomate,
- 2-3 frunze de dafin,
- un sfert de linguriță de cimbru,
- 3 căței mari de usturoi,
- sare,
- Vegeta gust de găină,
- piper
- 2 linguri de amidon.
Garnitura e la fel de sofisticată şi se obține din:
- 12 cepe esalote mai mici,
- 2 linguri ulei,
- 150 ml vin din cel pentru carne,
- 1 frunză mică de dafin,
- 4 tulpini pătrunjel,
- 1 crenguță cimbru,
- 450 g ciuperci champinion proaspete,
- 2 linguri de unt,
- una de ulei,
- sare,
- Vegeta gust de găină,
- piper
- frunze de pătrunjel pentru ornat.
Da, va trebui să acorzi timp acestei rețete, dar rezultatul va fi de-a dreptul delicios.
Mai întâi spală bine cocoşul şi porționează-l! Încălzeşte untul într-o tigaie sau un wok mare şi căleşte puțin şunculița. După ce este rumenită, se scoate din tigaie. E rândul bucăților de carne să capete o culoare aurie pe ambele părți, în acelaşi ulei. Ai ajuns în momentul acela în care ai nevoie de ajutorul de bucătar: Vegeta gust de găină, alături de piper şi sare vor face tot ce ştiu mai bine pentru a pune în valoare gustul cărnii de cocoş. Adaugă deasupra şunculița şi lasă cam 10 minute să se cunoască mai bine, după care poți turna vinul şi supa până e totul acoperit. Asezonează cu cimbru, usturoi zdrobit, dafin şi pastă de tomate şi lasă la fiert, sub capac, până se înmoaie carnea.
De acum, te ocupi de garnitură. Ceapa curățată, dar întreagă, se căleşte pe ambele părți astfel încât să rămână întreagă. Adaugă peste ea 150 ml din vinul în care cocoşul fierbe de zor şi lasă la fiert împreună cu condimentele. Căleşte, printre picături, şi ciupercile, într-un dans de ulei, unt şi condimente. După ce şi acestea capătă o apetisantă culoare aurie, se adaugă cepei împreună cu carnea scoasă din vin şi cu şunculița. Din amidon şi puțin vin în care a fiert carnea, se face un amestec pe care îl vei răsturna înapoi în sosul de vin. Lasă la fiert până se leagă şi serveşte-l alături de carne şi garnitură! Coq au vin e gata şi umple casa cu mirosul lui îmbătător. Partea bună e că cina romantică se poate duplica deoarece cocoşul e mare şi poate fi reîncălzit la cuptor. Şi aspectul şi mai plăcut e împărtăşirea acestei cine cu persoana iubită.
Comentează