Coșul tău
0,00 lei

9 Sfaturi pentru mămicile tinere

Vorbeam zilele trecute la telefon cu o mămică, una dintre prietenele noastre de pe delamamici, despre cum i s-a schimbat viața de când a născut, în urmă cu câteva luni. Despre cât de stresată este și despre cât de multe lucruri are de făcut.

În timp ce vorbeam mi-am adus aminte de un moment când fetița mea era mică și mergeam destul de des în parcul de lângă noi. Da, suntem norocoși, avem un parc la doar câteva minute de blocul nostru.

În acea zi venise cu nepoțica o bunicuță foarte simpatică cu care mai intrasem în vorbă de câteva ori. Avea o nepoțică plină de energie, curioasă și foarte vorbăreață și îmi plăcea cum venea, de fiecare dată când ne vedea, să vadă ce mai face bebelina mea în căruț :).

Tot stând de vorba cu bunicuța și văzându-mă obosită și stresată, îmi spune la un moment dat ”voi împlini 59 de ani în curând și sunt atât de multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să le fac când eram de vârsta ta!”.

Apoi, a început să îmi dea sfaturi. Eram o mamă de 20 și un pic de ani, la început de drum și ceea ce mi-a spus chiar a avut o influență asupra mea. Am decis să îi cer și să îi urmez sfaturile femeii de aproape 60 de ani. Ulterior, am discutat și cu alte femei cu vârste apropiate de a ei, cu copii mari, despre ce își doresc să fi știut când erau de vârsta mea.

Iată ce cred, acum, că ar trebui să știe orice mămică tânără:

1. Las-o mai moale

O femeie de 60 de ani mi-a spus că trebuia ca la vârsta mea să o fi lăsat mai moale din când în când – în toate domeniile vieții sale. În loc să curețe casa în mod obsesiv, ar fi trebuit să se fi relaxat și să se fi bucurat de momentele din copilaria copilului ei. Mi-a spus că ar trebui să ne bucurăm de momentele care trec atât de repede, pentru că celelalte pot fi repetate.

Citește și:  10 moduri de a-i mări încrederea în sine copilului tău

2. Nu face comparații

O mamă cu experiență și bunică mi-a spus că își dorește ca mamele tinere să realizeze că nu le este de niciun folos să se compare cu altele. Fiecare mamă are propriile ei talente și daruri. Nu trebuie să se simtă mai prejos decât o prietenă dacă aceasta gătește mult mai bine sau decât o prietenă care se descurcă foarte bine și acasă și la locul de muncă. Fiecare are propriile talente speciale și, acceptându-se unele pe altele, mamele pot realiza atât de multe.

3. Nu mai încerca să fii mama perfectă

O mămică și bunică ce odată era o perfecționistă convinsă mi-a spus că mamele trebuie să încerce cât mai puțin să fie perfecte. Aceasta ne sfătuiește să ne amintim că instinctele noastre sunt corecte în legătură cu educația copiilor și că ar trebui să le folosim pentru a modela copii siguri pe sine, iubiți, care sunt pregătiți pentru noile etape din viețile lor.

4. Oferă copiilor spațiul necesar

O altă mămică, acum în vârsta de 60 de ani, mi-a spus că este important să fii fermă și protectoare cu copiii, însă nu exagerat. Ea consideră că și cei mici au nevoie de spațiul lor pentru a realiza unele lucruri de unii singuri. Nu fii tipul de mama elicopter, care planează permanent asupra copilului său. Poți încerca să îi mai atenuezi căderea, dacă cel mic va fii să cadă – la propriu sau la figurat.

5. Spune-le copiilor că îi iubești

O mamă care a încercat din greu să mențină un echilibru între viața de familie și cea profesională mi-a spus că nu va uita niciodată de timpul petrecut în mod plăcut cu copiii ei. A fost greu, dar a încercat să se oprească din ceea ce făcea și să-și asculte copiii, să vorbească cu ei, să se joace cu ei, ori de câte ori aceștia aveau nevoie. Ea sugerează să creăm momente speciale pentru a avea cele mai frumoase amintiri, de obicei și cele mai simple, precum serile de film în familie cu popcorn cald.

Citește și:  Cum verificam calitatea jucariilor

6. Nu te simți vinovată că muncești

O mamă cu o carieră full time vrea ca noi să știm că nu ar trebui să ne simțim prost pentru că muncim, fie de bună voie sau de necesitate. Copiii vor înțelege că încercăm să le oferim ceea ce au nevoie și totodată să ne urmăm pasiunea.

7. Fii blândă cu tine însăți

Poate că nu ai pierdut toată greutatea din timpul sarcinii sau poate că nu o vei pierde niciodată. Poate că vei uita să alimentezi mașina când este nevoie sau vei întârzia la muncă după dimineți în care pregătești copiii. În unele zile te vei simți ca o ratată, dar o mamă a trei copii mi-a spus că este foarte important să fim mai blânde cu noi. Dacă noi nu ne iubim, cum să se iubească copiii noştri pe ei înșiși?

8. Fii activă în educația copiilor

O altă mămică a spus că, deși școala și profesorii sunt grozavi, educația unui copil este și responsabilitatea unui părinte. Știe că viața va fi mult mai agitată dar, dacă poți, oferă-te voluntară la școală sau fii prezentă la activități, deoarece va fi un lucru foarte important pentru copii.

9. Amintește-ți să ai grijă și de tine însăți

Prea des, mamele se lasă pe ele la urmă. O mămică vrea să ne amintim să avem grijă de noi atunci când avem posibilitatea. Mergi la o cafea cu o prietenă sau fă o baie relaxantă cu o ceașcă de ceai. Ea ne mai spune că dacă nu avem grijă de noi, nu vom putea avea grijă de familiile noastre.

Citește și:  Imediat vine vacanţa mare: Sfaturi pentru o vacanţă cu copiii la munte
Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Social Moms 21 Februarie – Despre sarcină, impactul nutriției și al emoțiilor
Următorul articol
Regulament campanie: 45 de zile de bucurie și reduceri