Coșul tău
0,00 lei

Provocările mămicilor: primii pași

Fiecare părinte așteaptă cu entuziasm să își vadă puiul mergând și o face pentru câteva luni bune. Unii copii merg în picioare mai repede, pe când alții au nevoie de ajutor și un imbold permanent.

Primii pași ai celui mic sunt la fel de importanți ca primul cuvânt și mai ales contextul în care va merge pentru prima dată. Unii merg spre o jucărie, alții spre un părinte sau spre mâncare. Uneori este nevoie să aibă o dorință pentru un anumit lucru pentru a simți impulsul de a se ridica în picioare și a face ceva ce nu știa că poate face.

Bebelușii merg atunci când se simt pregătiți. Părinții pot încerca să îi facă să pună pasul singuri, dar acest lucru se întâmplă când cel mic simte că poate.

Momentul potrivit

Despre momentul când cel mic va merge s-au scris o mulțime de cărți, dar fiecare copil este special și are cursul său propriu și personalizat. Cărțile de specialitate spun că acest lucru trebuie să se întâmple între 12 și 14 luni. Teoria spune acest interval, dar în practică bebelușul poate merge la 9 luni sau chiar la 16 luni.

Unii sunt mai precoce, alții nu se grăbesc deloc să meargă în picioare. De obicei bebelușii născuți prematur au probleme în a merge. Trebuie să le oferi timpul pe care l-au trăit în afara uterului înainte de termen. Dacă s-au născut cu trei săptămâni mai devreme, așteaptă-te să meargă tot cu trei săptămâni mai târziu decât ceilalți copii născuți la termen.

Etape spre primul pas

Părinții sunt de obicei uimiți de rapiditatea cu care bebelușul lor se dezvolta și trece de la o etapă a vieții lor la alta: mai întâi își ține capul drept, apoi se rostogolește, merge de-a bușilea, se ridică pe mobilă și următorul pas este să meargă în picioare.

Citește și:  Imediat vine vacanţa mare: Sfaturi pentru o vacanţă cu copiii la munte

Fiecare lucru pe care îl face bebelușul în fiecare zi îl face mai puternic, îi crește masa musculară și îl pregătește pentru primii săi pași.

Nu poți să îi grăbești procesul de dezvoltare, dar îl poți susține permanent prin faptul că te joci cu el. Este bine să îl lași să meargă prin casă chiar dacă mai dărâmă câte ceva. Tot ce trebuie să faci este să fii atent să nu se rănească.

Pentru a face primii pași în siguranță fii atent la el când vrea să se ridice. Ține-l de mânuțe de la spate sau din față pentru a nu cădea. Primii pași nu vor întârzia să apară dacă îl susții când este cazul și nu vorbim de susținere morală.

De reținut este că premergătorul nu îl ajută neapărat să învețe să meargă. Tot cu ajutorul tău o va face, așa că trebuie să fii prezent, alert și implicat.

Ai grijă de el să fie sănătos și fericit, apoi va încerca să meargă. După primii pași va trebui să te ții după el peste tot prin casă. De ce? Pentru că o să încerce să tragă de mobilă, fețe de masă, etc care riscă să cadă pe el.

Fii atent și cu ochii în patru pentru a nu se răni! Siguranța bebelușului este foarte importantă în această perioadă.

Ghiduri pentru părinți Să avem copii sănătoși

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
De vorbă cu copiii
Următorul articol
5 fraze pentru calmarea unui copil nervos