O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Învață ce fraze ar trebui să elimini din vocabular și cum ar trebui să vorbești pentru ca micuţul tău chiar să te asculte.

Într-o după-amiază încercam să fac două lucruri simultan – să gătesc ceva în bucătărie pentru cină în timp ce încercam să pun la punct niște hârtii pentru serviciu în camera alăturată. Am fost întreruptă de o mie de ori cu cerințe pentru gustări, chicote din cauza apei vărsate în timpul în care fiica mea picta, întrebări despre ce mănâncă de obicei papagalii și multe altele. Cu toate acestea, nimic nu poate scuza comportamentul meu în acea după-amiază.

Am erupt ca un vulcan: ”Suficient! Mergi în camera ta! Nu mă mai deranja!”. Privirea de pe fața fiicei mele a spus totul. Ochii copilei de 4 ani erau în lacrimi. În secunda următoare mi-am dorit să îmi pot retrage cuvintele. Cu siguranță nu au fost spuse din inimă sau gândite, ci doar din gură.

Cu toții spunem lucruri greșite uneori, lăsând copiii răniți, furioși sau confuzi.

Citește despre cele mai comune greșeli pe care mămicile și tăticii le fac verbal și alternative mult mai plăcute și mai blânde.

”Lasă-mă în pace!”

Un părinte care nu-și dorește din când în când o pauză este, poate, un martir sau un sfânt, sau poate a uitat ce mult înseamnă să ai puțin timp singur și cât de benefice sunt rezultatele. Problema apare atunci când le spui copiilor ,,Nu mă deranja” sau ,,Sunt ocupat”, ei înțeleg mesajul și se interiorizează. Copiii încep să creadă că nici nu mai are rost să vorbească cu tine pentru că oricum vor fi izgoniți sau puși la punct. Dacă setezi un astfel de tipar când copiii sunt încă mici, atunci cu siguranță nu îți vor spune multe lucruri când vor crește.

Din fragedă pruncie, copiii ar trebui să se obișnuiască cu faptul că părinții au nevoie de puțin timp pentru ei înșiși. Folosește unele metode mai blânde cum ar fi angajarea unei bone ocazional, lăsarea copilului în grija partenerului sau a unei prietene.

Atunci când ai perioade în care ești prea ocupat sau stresat, așa cum eram eu, setează-ți niște limite dinainte. Aș fi putut să-i spun fiicei mele: ”Mami trebuie să termine ceva așa că aș vrea să fii puțin cumințică, doar câteva minute. Când termin, vom ieși afară.

”Ești așa de…”

Etichetele sunt ușor de pus sau de înțeles de către copii: ,,De ce ești atât de rău cu prietenul tău?” sau ,,Cum poți fi atât de neîndemânatic?”. Uneori copiii ne aud vorbind unii cu alții ,,Ea este fiica mea cea timidă”. Copiii mici cred ceea ce se spune fără a pune nimic la îndoială, chiar atunci când este vorba despre ei înșiși. Așadar, etichetele negative pot deveni un model de viață. Copilul caruia I se spune ca este rău înțelege mesajul că este rău prin firea lui, iar celui căruia I se reptă că este neîndemânatic își va pierde încrederea de sine. Fiecare etichetă, chiar și cele care par pozitive sau neutre – timid, deștept – îl vor face pe copil să aibă așteptări nerealiste.

Citește și:  Cum iti faci copilul sa te asculte de prima data

Cele mai rele sunt și cele mai periculoase. Chiar și acum, ajuns părinte îți poți aminti când în copilărie ți se spuneau lucruri precum „Ești fără de speranță / leneș / prost”.

O abordare mult mai bună este aceea de a lăsa adjectivele despre personalitatea copilului deoparte și de a pune accent pe personalitatea lui. De exemplu, „Sentimentele prietenei tale au fost rănite când ai spus tuturor să nu se mai joace cu ea. Cum poți repara situația?

„Nu plânge!”

Cu variantele: ,,Nu fi supărat / nu te purta ca un bebe / Nu ai de ce să te temi”. Dar copiii se supără atât de tare până la lacrimi, mai ales copiii mici, care nu își pot exprima sentimentele în cuvinte. Ei se supără, le este teamă. Este normal să protejezi un copil de asemenea sentimente. Dar a spune – “Nu fi…..plângăcios, trist” etc. – nu face copilul să se simtă mai bine, ci transmite un mesaj că sentimentele sale nu sunt valide și nu este în regulă să fie supărat sau speriat.

Mai degrabă decât să negi sentimentele copilului, când acesta cu siguranță le are, recunoaște emoțiile. „Cred că ești atât de trist de vreme ce prietenul tău spune că nu mai vrea să fiți amici„.Da, valurile sunt un lucru de care să te temi dacă nu ești obișnuit cu ele. Dar vom sta împreună și le vom lăsa să ne gâdile picioarele. Îți promit că nu voi da drumul mânuței tale.”

Numind exact sentimentele copilului, îi vei da puterea și cuvintele să se exprime și singur și îi vei arăta ce înseamnă empatia.

„De ce nu poți să semeni mai mult cu sora ta?”

Ar putea părea un lucru pozitiv să dai un frate sau un prieten ca și exemplu demn de urmat. ,,Uite ce frumos își trage Maria fermoarul la geacă”, ai putea spune. Sau ,,Oana deja face la oliță, tu de ce nu poți?”. Dar comparațiile se pot întoarce împotriva ta. Copilul tău este unic, nu este Maria şi nici Oana.

Este un lucru  natural ca părintele să facă comparații între copiii săi sau să caute o referință despre comportamentul lor, spun experții. Dar nu îl lăsa pe copilul tău să vadă că faci asta. Copiii se dezvoltă în ritmul lor și au propriul temperament și propria personalitate.  Comparând copilul tău cu alt copil înseamnă că nu vrei ca acesta să fie diferit. În plus, această comparaţie nu îl va ajuta pe cel mic să își schimbe comportamentul. Dacă este determinat să facă ceva pentru care nu este pregătit, poate fi destul de confuz pentru un copil mic, șubrezindu-i încrederea de sine. În schimb, încurajeaza-l să facă progrese semnificative: ,,Wow, te-ai îmbrăcat cu geaca singur singurel!” sau ,,Mulțumesc că m-ai anunțat că trebuie să îți schimb scutecul”.

Citește și:  Importanța acidului folic la copii

”Poți mai mult de atât!”

La fel ca și comparațiile, unele afirmații pot durea mai mult decât părintele își imaginează. În primul rând, copilul poate chiar nu a putut mai mult. Învățatul este un proces ce implică și erori. Oare copilul tău chiar a înțeles ceea ce i s-a cerut? Poate că nu pare greu sau diferit de ceea ce a făcut la grădiniță dar totuși este.

Chiar dacă a făcut aceeași greșală ieri, comentariul tău nu va fi productiv și nu îl va susține.

Afirmații similare ar putea fi ,,Nu îmi vine să cred ce ai făcut” sau ,,Era și timpul!”. Poate că nu par îngrozitoare, dar nu ar trebui să le folosești. Acestea subliniază mesajul pe care copiii îl înțeleg ,,Ești o pacoste și nu poți face nimic așa cum trebuie”.

”Oprește-te sau îți dau eu un motiv să plângi!”

Amenințările, de regulă rezultatul frustrării părinților nu sunt niciodată eficiente. Le dăm avertismente precum „Fă asta sau o încurci!” sau „Dacă mai faci o dată așa îți voi aplica o corecție”. Problema este că mai devreme sau mai târziu trebuie să te și ții de ceea ce promiți când ameninți, altfel își pierde puterea. Amenințările cu lovituri duc mai degrabă cu gândul la palme –un mod ineficient de educație.

Cu cât mai mic este copilul, cu atât este nevoie de mai mult timp să învețe o „lecție”. Studiile arată că șansele ca un copil de doi ani să repete o faptă “rea” în aceeași zi sunt de 80%, indiferent de modul de disciplinare folosit, spune Murray Straus, sociolog la Universitatea din New Hampshire.

Chiar și cu cei mai mari copii, nicio strategie de disciplinare nu dă roade imediat, de fiecare dată. Este mult mai eficient să dezvolți un repertoriu de tactici constructive, cum ar fi redirectionarea sau scoaterea copilului din situația dată, sau pauzele, decât să te bazezi pe tacticile care au efecte dar și consecințe negative.

„Stai să vină tati acasă!”

Acest clișeu familial nu numai că este o altfel de amenințare ci și o metodă învechită. Pentru a fi eficient, va trebui să te ocupi de situație imediat ce se întâmplă, pe cont propriu. Disciplina care este amânată nu are legătură cu consecințele acțiunilor copilului tău. Până ce celălalt părinte ajunge acasă, este foarte probabil ca micuţul să fi uitat cu ce a greșit. În plus, agonia de a aștepta și de a anticipa o pedeapsă este chiar mai grea decât ceea ce merită copilul.

Citește și:  Ce le spunem copiilor despre trecutul nostru

A plasa responsabilitatea altcuiva îți subminează autoritatea ție ca și părinte: „De ce să ascult de mama dacă oricum nu face nimic?” se poate întreba copilul. Nu îți pune partenerul într-un rol negativ!

„Grăbește-te!”

Cine, într-o lume în care întâlnirile sunt de mult programate, programele sunt încărcate, somnul este un lux și totul pare a se derula cu o viteza fantastiă nu a rostit aceste cuvinte? Cu certitudine, fiecare părinte al cărui copil care nu își găsește pantofiorii, sau păturica sau jucăria preferată atunci când trebuie să ieși în 5 minute pe ușă. Ia în calcul tonul vocii tale atunci când îi spui copilului să se grăbească și cât de des îi spui acest lucru.

Dacă începi să te vaiți zi de zi, aceasta este o tendință pe care o avem când ne grăbim – să ne facem copiii să se simtă vinovați pentru faptul că noi ne grăbim – nu procedezi corect. Acea vină îi poate face să se simtă prost dar nu îi motivează să se miște mai repede.

Foarte bine! Ce copil cuminte!

Ce poate merge greșit dacă lauzi copilul? Afirmațiile pozitive, de fapt, sunt cele mai eficiente unelte ale unui părinte. Problemele apar când laudele sunt vagi. A arunca doar un „Bravo!” pentru orice lucru pe care îl face copilul tău, de la a-și termina de băut laptele, la a desena ceva frumos, nu face decât ca lauda să își piardă valoarea. Copiii pot simți diferența dintre un simplu ,,Bravo!” și o adevărată laudă pentru efortul depus.

Pentru a scăpa de acest obicei:

  • Laudă numai acele realizări care au necesitat un real efort. A termina un pahar cu lapte nu este ceva extraordinar. Nici a desena ceva frumos, dacă cel mic obișnuiește să facă zeci de planșe zilnic.
  • Fii clar! În loc să spui „Bine lucrat!”, spune „Ce culori frumoase ai ales pentru a colora acest copac”.
  • Laudă comportamentul, mai degrabă decât copilul. „Ai fost atât de cuminte când făceai puzzle-ul în timp ce eu mi-am terminat lucrarea, așa cum te-am rugat”.

 

Ce frumos ar fi fost dacă aș fi spus fiicei mele aceste lucruri decât să erup ca un vulcan. Din fericire, cu siguranță nu voi repeta experiența niciodată.

»