Coșul tău
0,00 lei

Sa vorbim cu copiii – cum se fac ei intelesi in functie de varsta

familie

Principalul lucru de la care exista asteptari ale parintilor, este acela de a intelege toate nevoile copiilor lor si de a face eforturi pentru ca acestea sa poata fi indeplinite. Dar cum sa vorbesti cu copilul tau astfel incat sa te faci inteles?

Poate este la varsta in care nu stie foarte bine sa se exprime, insa tu, ca parinte, trebuie sa intelegi starile lui si sa-l ajuti. Totodata, parintele trebuie sa fie dispus sa invete de la copilul lui, sa observe acele indicii din comportamentul si cuvintele lui care ii descopera nevoile intr-un moment specific.

In articolul de astazi, vom invata impreuna cum sa vorbim cu copiii, indiferent de varsta acestora.

bebelusi-comunicare

Copii intre 0-2 ani

Cum comunica ei:

Plansul este primul mod prin care un copil comunica cu cei din jurul lui.
Dupa circa 4 saptamani de viata, deja plansetul unui bebelusi este diferentiat: exista un planset de foame, unul de umezeala, durere sau de lipsa a companiei.

Pe la 3-4 luni, copiii isi dau deja seama ca atunci cand fac zgomot, oamenii raspund. Iar atunci cand un parinte raspunde la strigatele si plansetul unui copil, acesta incepe sa aibe incredere in mijloacele sale de comunicare pentru ca simte ca nevoile lui ii sunt indeplinite.

Sugarii si copiii mici nu inteleg cuvintele in sine, ci combinatia de gesturi, tonuri si expresii faciale pe care parintele le transmite.

Dupa 18-24 luni, copii incep sa foloseasca cuvinte si fraze scurte prin care exprima ceea ce vad sau doresc. „Nu” sau „al meu” sunt folosite pentru a solicita spatiu si a prelua cumva controlul asupra noii lor lumi.

Adesea, cand copiii mici spun „Nu” parintilor, ei isi pun „Da” lor insusi, in modul acesta afirmandu-si independenta; un pas important spre a-si construi treptat propria personalitate.

Sfaturi:

Atingeri, imbratisari, fredonari – cam acestea sunt primele forme de comunicare. Bebelusii raspund emotiilor pe care i le comunici prin ceea ce vad, aud si simt. Ei reactioneaza la tristetea voastra, la tensiune, fericire sau satisfactie.

Fiti constienti de faptul ca tonul si limbajul corpului au un impact mare asupra copilului. Atunci cand un copil aude „Stop” sau „Stai”, el va plange uneori, pentru ca reactioneaza la tonul vocii parintelor. In acelasi fel un iubitor „Noapte buna” il va mangaia datorita tonului linistitor.

Citește și:  Cum sa supravietuiesti adolescentei

Nu fiti surprinsi daca copilul plange atunci cand sunteti la telefon. Un copil stie atunci cand nu sunteti atenti si stie si cum sa obtina inapoi atentia care i se cuvine.

Comunicati cu copilul vostru! Chiar daca nu sunteti siguri cat de mult intelege, vorbiti cu el, totusi! Cuvintele sunt o modalitate importanta de a ramane in contact cu copilul tau. Acestea il vor ajuta sa ataseze sentimentele si gandurile, sunetelor.

pre-school-kids

Prescolarii: 3-5 ani

Cum comunica ei:

Intre 2 si 3 ani, multi prescolari incep sa foloseasca fraze mai complicate. Cu toate acestea, asta nu inseamna ca inteleg toate cuvintele unui adult. De fapt, copiii prescolari sunt adesea ganditori, si de abia de acum incep sa gandeasca logic si sa inteleaga unele evenimente.

Prescolarii invata in acesta perioada ca pot folosi anumite cuvinte pentru a spune ceea ce doresc. Desi stiu ca expresiile folosite de parintii au putere asupra lor, ei incep sa realizeze ca si propriilor lor cuvinte pot face o diferenta mare. Ei creaza sensuri mai puternice utilizand vocabularul lor din ce in ce mai imbogatit.

„Nu” si „De ce?” devin cuvinte comune pentru prescolari.
Prin „nu” prescolarii gasesc un mod de-si afirma spatiul propriu.

Perioada lui „de ce?”este perioada in care copilul descopera si vrea sa inteleaga lumea din jurul lui. Este important si recomandat sa iei in serios fiecare intrebare a copilului, pentru ca in functie de raspunsurile pe care le primeste, copilului isi structureaza propria viziune asupa lumii.

Prescolarilor le place sa participe la decizii. Acest lucru le ofera un sentiment de control si independenta, in acelasi timp.
Doresc sa auda si sa li se explice aceleasi lucruri de nenumarate ori. In felul acesta ei incep sa -si formeze opinii despre lume si modul in care ei sa incadreaza in ea.

Ei spun „mai spune-mi odata”, pentru ca ascultarea aceleasi povesti ii face de multe ori sa se simta in siguranta. Atunci cand povestea se repeta, ei isi imagineaza noi scenarii.

Citește și:  4 moduri amuzante de a face bebelușul să vorbească

Prescolarilor le place sa explice ei singuri lucrurile, iar acest mod ii poate ajuta sa dea un sens lucrurilor pe care abia incep sa le inteleaga.
Intre 3 si 5 ani, prescolarii incep sa inteleaga notiunea de cauza si efect cum ar fi „medicamentele te ajuta sa te faci bine” sau „daca mananci tot, atunci vei creste mare si puternic”.

Sfaturi:

Ofera-i prescolarului tau intreaga atentie.
Chiar si o scurta conversatie poate umple nevoia copilului tau de a comunica. Daca el spune „Joaca-te cu mine” si nu esti disponibil, atunci trebuie sa ii explici de ce : „Am avut o zi grea la locul de munca astazi. Am nevoie de cateva minute pentru a ma schimba apoi ma pot juca cu tine„. Prescolarii pot intelege sentimentele tale si vor aprecia onestitatea parintelor.

Citeste si: Sfaturi comunicare: inlocuieste comunicarea negativa

Aveti grija la tonul pe care il folositi, dar si la limbajul corpului.
Ajuta prescolarul sa-si dezvolte constiinta emotionala. Chiar daca exista abateri disciplinare, se poate vorbi despre asta impreuna.

Ofera-i alegeri limitate. Nu-i cumpara toate lucrurile pe care si le doreste. Este important sa invete ca toate costa si ca nu va puteti permite fiecare moft.
Prescolarii pot obtine usor un sentiment de control prin propriile decizii. Nu finaliza pedeapsa cu „ok?”, daca nu esti gata sa auzi de la copilul tau „nu”.

school-kids

Scolarii: 6-11 ani

Cum comunica ei:

Copiii de varsta scolara incep sa vada lumea in moduri complexe; vor incepe sa puna intrebari mai dificile si sa inteleaga lucrurile logic.

Acestia incep sa se simta puternici, au accese bruste de furie si chiar sunt rebeli fata de parintii lor. Acest tip de comportament este adesea cumplit pentru parinti. Ei incep sa intrebe, sa critice si sa puna la indoiala vorbele parintilor.

Nu mai considera ca singura autoritate sunt mama si tata.
Copii de varsta scolara incep sa-si adapteze stilurile de comunicare in functie de imprejurimile lor; incep sa vorbeasca pe baza a ceea ce spun prietenii lor sau a ceea ce aud la televizor.

Citește și:  10 lucruri amuzante despre schimbatul de scutece

Scolarii pot deveni mai privati in ceea ce priveste impartasirea gandurilor lor. Acestia incep sa-si dezvolte un simt al umorului mai avansat: se bucura de jocuri, glume si incep sa inteleaga si sa analizeze regulile jocurilor pe care le joaca.

Sfaturi:

Ia-ti timp pentru a vorbi cu copilul tau. Chiar daca el nu va apela la tine asa des cum o facea in perioada prescolara, trebuie sa faci un efort pentru a petrece timp impreuna, sa profiti de fiecare ocazie in care acesta are nevoie de tine.

Citeste si: Cum comunici cu adolescentul tau

Comunica cu copilul tau intr-un mod matur. Arata respect copilului tau.
O modalitate este de a cere copilului ajutor pentru a intelege nevoile lui. Daca realizezi ca el detine unele informatii pe care tu nu le stiati, el va stii ca il respecti chiar daca tu esti cel care ia decizia finala.
Asculta-l fara sa il contrazici. In loc sa-i spui „Asta e ridicol„, poti spune pur si simplu „Hmm” sau „Intr-adevar„, apoi pune intrebari specifice situatiei pe care el a descris-o.

Recunoaste-ti greselile. Copiilor le place sa auda ca parintii lor recunosc ca au gresit.
Nu va fie teama sa spuneti „nu” atunci cand este nevoie, insa veniti intotdeauna cu argumente.
In orice stadiu de varsta s-ar afla, copiii au nevoie sa fie iubiti, sa li se acorde incredere, sa fie liberi sa traiasca experientele vietii si sa fie invatati. Ca parinti trebuie sa stim ca toate comportamentele copilului nostru transmit un mesaj catre noi, iar cand noi intelegem nevoile acestuia, el se va simti iubit si inteles.


Draga cititorule: Povesteste-ne despre modul in care comunici tu cu copilul tau. Ce sfaturi ai pentru ceilalti parinti? Si de ce nu, ce greseli crezi ca ai facut in comunicarea cu copilul tau?


Nu uita si de: 10 Sfaturi pentru o comunicare mai buna cu copilul tau

Activități cu copilul tău Comunică cu copilul tău Ghiduri pentru părinți

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul precedent
Tabara de Teatru si Film ACTORKIDS 2015
Următorul articol
Sfaturi pentru mamicile care vor sa se intoarca la serviciu