Social Media și identitatea online
Să se nască și să trăiască în epoca online-ului este ca și cum copiii noști s-au născut cu niște Social Media în ADN, activat dinainte ca degețelele lor micuțe să atingă prima dată tastatura. Ați observat și voi că de la generație la generație copiii sunt tot mai precoce din punctul ăsta de vedere (și nu numai)?
Când eram foarte tânără și abia “explodase” telefonia mobilă la noi, îmi aduc aminte că îmi transcriam toate mesajele din telefon într-un carnețel micuț. Avem un Nokia 3310 care rămânea mereu fără spațiu, iar eu voiam să păstrez mesajele siropoase, să înregistrez tinerețea și sentimentalismul meu, dar și faptul că eram atât de absorbită încât să cred că mesajele trimise iubitului vor avea aceeași importanță pentru eternitate. Cel puțin micul meu carnețel nu avea nicio șansă să devină public.
Astăzi, copiii și adolescenții au interacțiunile online înregistrate în rețelele de socializare.
Tehnologia este mult mai puțin iertătoare acum: toate greșelile și like-urile, outfit-urile și tunsorile nedorite rămân online pentru totdeauna. Spre deosebire de anii trecuți când era aproape de neconceput să îți dezvălui identitatea reală, acum îți dai numele și locația când te înscrii într-o rețea socială, iar asta începe foarte devreme…conform descoperirilor recente, mulți copii încep să folosească mediile sociale chiar și de la zece ani.
Social media pe internet joacă un rol mult mai important în dezvoltarea identității adolescenților decât vrem să recunoaștem. Și nu doar a identității de grup, ci mai ales în dezvoltarea identității individuale, aceea care îi diferențiază de ceilalți și care le permite să se prezinte ca fiind unici.
Identitatea adolescenților este dezvoltată și definită în raport cu alte persoane, iar social media joacă un rol la fel de important ca și cel al școlii în dezvoltarea identității adolescenților. Comparațiile constante și găsirea asemănărilor și deosebirilor cu ceilalți joacă un rol esențial, iar gradul lor de acceptare, integrarea și succesul în relațiile personale va fi determinat în cadrul unui grup.
Până în prezent, adolescenții și-au definit identitatea în principal la școală.
Școala era locul unde ei interacționau cel mai mult unul cu celălalt și unde se evaluau. Acesta era locul unde adolescenții descopereau dacă sunt timizi sau îndrăzneți, dacă au spirit de lider sau sunt spirituali sau nu. Din acest motiv etichetele puse la școală aveau un impact atât de mare asupra multor copii și adolescenți.
Uneori dura ani de zile ca adolescentul să descopere că nu este așa cum credea sau cum i se pusese eticheta în școală. Atunci când copiii sunt etichetați într-un anumit fel de la o vârstă fragedă, este posibil să le ia o viață întreagă să depășească asta.
Despre programarea neuro-lingvistică am scris și aici: https://delamamici.ro/copiii-devin-asa-cum-sunt-numiti-programarea-neuro-lingvistica-809.html
Construirea identității online
Fie că folosește un smartphone, o tabletă sau un computer pentru a se juca online sau a discuta cu prietenii, adolescentul are o identitate online. Asta înseamnă o imagine despre modul în care arată, de ceea ce face sau spune atunci când utilizează computerul.
Sunt jocuri online pentru care îți trebuie creat un avatar – un caracter care te reprezintă. Este amuzant să alegi cum să fie îmbrăcat, dacă vrei să aibă părul argintiu sau niște pantofi ciudați. De asemenea trebuie să alegi un nume pentru avatarul tău. Dacă te hotărăști să te numești Regele_Maionezei, acesta va fi numele tău. Dar ar trebui să spui tuturor prietenilor din online cât de mult îți place ție maioneza și toate mâncărurile pe care le mănânci cu maioneză?
Asta depinde doar de el, dar ridică un nou semn de întrebare: Cât de mult despre tine ar trebui să dezvălui online?
S-ar putea să vrei să povestești tuturor despre băiatul drăguț de la B de care te-ai îndrăgostit, dar ai vrea ca toată lumea să citească poezia pe care ai scris-o pentru el? Dacă ar putea fi văzută de TOATĂ lumea?
Așa cum sunt reguli despre cum să te porți, ce poți spune sau face în alte locuri, sunt reguli și despre cum să te porți online.
Copiii petrec foarte mult timp construindu-și identitatea online, la care speră ca cei din jur să răspundă pozitiv. Se arată ei așa cum sunt cu adevărat sau mai degrabă cum ar vrea să fie percepuți? Depinde de la copil la copil. Ei se caută, experimentează și testează, învață despre ei.
Pentru cei care se întreabă dacă adolescenții își inventează o personalitate care să fie acceptată și dacă își creează o imagine care să reflecte ceea ce își doresc cei din jurul lor, ar trebui să se întrebe mai întâi dacă este ceva atât de nou sau rău în asta.
Nu cumva așa s-au desfășurat lucrurile dintotdeauna? Să luăm un exemplu – dacă un copil face o farsă sau spune o prostioară iar părintele se amuză, copilul va repeta acea acțiune. Poate că a mai făcut și alte farse înainte dar care nu au fost amuzante dar atunci când descoperă ce i-a amuzat pe părinți va repeta acel lucru la nesfârșit.
De multe ori suntem tentați să criticăm situații petrecute online, dar care funcționează exact la fel in offline.
Îi criticăm pe adolescenți pentru că își inventează identități, dar de fapt ei își conturează personalitatea la fel ca și înainte de era internetului, așa cum o făceam și noi: scot în evidență trăsăturile pozitive și ascund altele, experimentează, testează și încearcă să găsească o modalitate de a se simți bine cu ei înșiși, se integrează în grupul din care fac parte, se schimbă, se maturizează și evoluează.
Acesta este procesul firesc, atât online cât și offline.
Am auzit recent pe cineva spunând că social media nu este bună decât pentru bârfe, pentru a vedea ce fac ceilalți și pentru a vorbi despre alți oameni. De fapt, un studiu recent arată că și cei care nu folosesc internetul petrec 65% din timpul lor vorbind despre alte persoane. Acest comportament a existat mult înainte de internet și este inerent ființelor umane.
Dar în afară de aceasta, trebuie să înțelegem că observarea altor persoane și căutarea acceptării și validării lor nu este doar bârfă pentru adolescenți. Este o parte necesară și esențială în procesul de dezvoltare a identității lor individuale și de grup.
Reguli care ar trebui urmate pentru a fi in siguranță
Rămâi pe site-uri sigure – unele site-uri au restricții de vârstă, părinții te pot îndruma către ele.
Dacă ți se cere crearea unui cont și parolă, întreabă mai întâi un părinte și ține-ți parolele în siguranță. Oricine are acces la ele poate posta orice în numele tău.
Pentru a fi sigur că parola ta nu poate fi ghicită, nu alege ceva ușor precum numele animalului, data de naștere sau echipa de fotbal preferată. Poți alege două substantive aleatorii și o cifră între ele – (imprimanta3ochelari). De asemenea este bine să schimbați parola o dată la câteva luni.
Limitați ceea ce share-uiți. Probabil că știți deja că nu trebuie să spuneți unui străin adresa de acasă sau de la școală sau programul pe care îl aveți într-o zi.
Amintiți-vă că TOT ceea ce puneți online rămâne acolo pentru totdeauna. Deci nu spuneți secrete sau informații personale sau despre familia și prietenii voștri. De exemplu dacă nu ai dori ca întreaga ta clasă să știe ceva, nu ar trebui să știe nimeni din online.
Nu faceți rău altor persoane în online. Ca și tine, există o persoană reală în spatele ecranului, care are sentimente.
Spuneți întotdeauna unui adult dacă vedeți ceva ciudat sau rău online, dacă cineva te agresează sau îți cere să faci ceva neobișnuit.
Alegeți prietenii online cu mare grijă. Sunt site-uri care permit copiilor să-și facă prieteni persoane pe care nu le cunosc – uneori chiar este o competiție pentru a vedea cine are mai mulți prieteni.
Nu acceptați NICIODATĂ să vă întâlniți personal cu un prieten online sau să dați informații despre adresă, școala la care mergeți sau numărul de telefon. Este foarte periculos pentru că unii oameni se prefac a fi copii online, dar de fapt sunt adulți care vă pot face mult rău.
Comentează